Prima zi din an, primul concert

Regulile unei despartiri

Cred ca doi oameni sunt impreuna pentru ca se simt bine astfel, pentru ca-si doresc fiecare prezenta celuilalt aproape, nicidecum pentru a se chinui reciproc ori doar pentru a nu fi singuri.

Cind insa, bate vintu`n Paradis e posibil ca singura rezolvare sa fie despartirea.

E de preferat sa nu iei decizii radicale la nervi, fara sa le cintaresti rational cu calm si poate ca inainte de ruptura finala e recomandata o despartire provizorie, tocmai pentru a-si cantari fiecare partener sentimentele.

Asa cum fiecare iubire este unica, tot asa cred ca si fiecare despartire este altfel, iar regulile fenomenului tin mai mult de bun simt si moralitate. E de preferat indiferent de context sa n-ai nicio jena sa-l privesti in ochi dup-o vreme pe celalalt fara regrete.

Pentru poeti, despartirea-i “momentul adevarului”. Pentru cel care nu mai are sentimente poate fi “eliberarea”, in timp ce pentru partea iubitoare despartirea poate fi devastatoare.

Cred c-o discutie sincera este de preferat, in loc sa nu mai raspunzi la telefoane, sa te-ascunzi, ori sa trimiti e-mail-uri sau soli, gesturi pline de lasitate.

Se mai spune ca finalul da culoarea amintirilor, prin urmare va doresc amintiri minunate!
...

(articol aparut pe www.thesexist.ro)

Marti 20 decembrie la Uniunea Scriitorilor

Intrarea este libera!

Comunicat de Presa

OVIDIU SCRIDON & SILVAN STÂNCEL ÎN TURNEU ACOUSTIC LIVE

OVIDIU SCRIDON & SILVAN STÂNCEL au deosebita plăcere de a anunţa iubitorii de chitară şi muzică acustică live începerea turneului naţional IMPROVIZAŢII DE IARNĂ, o serie de concerte care îmbină mai multe genuri muzicale: chitară flamenco, chitară clasică, folk, pop, jazz şi multă, multă improvizaţie. Chitare clasice, acoustice, muzicuţe, elemente de percuţie, ukulele, voce, multă dăruire, poezie, invitaţi speciali sunt ingredientele principale care se vor regăsi la sala de concert pentru " a spune muzical " gândurile celor doi artişti despre dragoste, prietenie, femeie, mecanici, normalitate şi despre multe altele într-o atmosferă specială.
Prima parte a turneului include următoarele coordonate:


BUCURESTI - CLUBUL ŢĂRANULUI - 28 noiembrie, ora 20:00

BRAŞOV - CASA BAIULESCU - 29 noiembrie,ora 18.00

ALBA IULIA - PARCUL UNIRII - 30 noiembrie, ora 18:30

REGHIN - DOGMA PUB - 02 decembrie, ora 22:00

TG. MURES - TEATRUL SCENA - 03 decembrie, ora 20:00

CLUJ-NAPOCA - IRISH & MUSIC PUB - 04 decembrie, ora 21:00


Silvan Stâncel:

" Deşi de câteva luni activitatea mea chitaristică a fost una individuală, timp în care am compus, am studiat noi tehnici, am concertat şi am avut colaboratori noi, mărturisesc sincer că am aşteptat cu multă nerăbdare întoarcerea recentă din America a prietenului şi colegului meu de scenă, artistul Ovidiu Scridon. Pentru mai bine de şase luni el a (în)cântat pentru comunitatea românească de acolo şi şi-a dezvoltat arta sa în contact cu străinătatea. A compus muzică, a scris poezie, are în lucru o carte, a studiat noi instrumente muzicale iar în concertele viitoare va aduce pe scenă surprize foarte frumoase ... Iată că, deja de peste un an şi ceva, colaborarea dintre noi dă roade, naşte şi consolidează o prietenie nu numai muzicală, iar concertele şi piesele pe care le propunem prind tot mai mult la publicul iubitor de chitară, muzică live, poezie şi frumos. Spun asta judecând după semnalele pe care le primim fie direct de la cei care ne ascultă, fie de la organizatorii de spectacole care ne invită cu diverse ocazii, iar în contextul prezentului turneu dorim să mulţumim în mod special tuturor organizatorilor care ne-au invitat. Concertele pe care le susţinem în acest turneu vor include piese noi, prelucrări interesante şi abordări chitaristice inedite. La Cluj Napoca vom avea totodată plăcerea de a cânta alături de un artist original, Ioan Onişor în calitate de invitat special. Nu mai lipseşte decât publicul minunat pentru ca cercul să se închidă... "

Urmeaza concertele-n Romania!

E fain acasa! Inca orele mele de somn sunt ciudate dar ma repliez curind. Mi-am dat vreo doua saptamini sa “m-asez” dupa care am o pofta teribila sa umblu prin tara.

In sfirsit urmeaza toate cintarile despre care povesteam cind eram departe. Prietenul si camaradul de scena Silvan Stancel abia asteapta sa ne continuam aventurile. In principiu am raspuns si vom raspunde celor mai multe invitatii la concerte, ramine doar sa ne organizam.

Daca aveti vreo idée, daca ne vreti in orasul vostru, dati-ne de veste (ovidiu@ovidiuscridon.ro)

Pe curind, prieteni!

Pe curind!

Departarile ma cheama
Ca pe-un fir de praf in vint
Las tristeti, las teama,
-Pe curind!

Alte zari am in priviri
Alta sete-n gind
Alte freamate, alte iubiri,
-Pe curind!

Si cind dorul ma apasa
Cintul meu il cint
Ma intorc acasa,
-Pe curind!

Drumul spre casă

În orice colţ de lume te-ai afla
N-ai să uiţi nicicând de casa ta,
N-ai să uiţi nicicând, ţine seama,
Că-ntr-un singur loc te-aşteaptă mama.

Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e in destinul meu.

N-aştepta prea mult să-ţi fie dor,
Nu uita că oamenii şi mor,
Fugi şi-ncearcă să n-ajungi târziu,
Căci fără parinţi nu mai eşti fiu.

Şi-ntotdeauna când te-ntorci din nou,
Şi degetul pe-un geam de tren se face iar stilou
Nu ai destule braţe şi nu ştii cum să faci
Să-i strângi la pieptul tău pe toţi cei dragi.

Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e preferatul meu.

duminica-n Hollywood, Florida

Cita bucurie

Cita bucurie-n jur!
Cite zimbete-ti vegheaza dansul!
Visul, indraznet contur,
Armonia ta, balansul.

Orice drum e-n pasul tau,
Zari nesfirsite-ti au privirea
Fie timpul bun sau rau
Stii sa-i gasesti stralucirea.

Cerul tau mereu senin,
Gind ce-si cauta `mplinirea,
Mersul tau, frumos destin,
- Oare, unde ti-e iubirea?

Atlanta, 15-16 octombrie 2011

6 octombrie ...

Anul trecut pe vremea asta ma pregateam pentru concertul de ziua mea. Mai tineti minte? Palatul Ghica alaturi de multi “camarazi de arme”: Iulia Gusatu, Fox Studis, Cristi Dumitrascu, Alina Manole, Ionut Mangu, Oxana Shametkina, Ionut Mateiciuc, si multi, foarte multi prieteni “ascultatori”, cu totii La Palat!

6 octombrie 2010; … Acum mai adaug un an iar contextul este cu totul altul. 6 octombrie 2011 ma prinde undeva-n Atlantic City ori Philadelphia, fara palate, dar alaturi tot de prieteni apropiati, oarecum intre doua concerte, cel care-a fost pe 2 octombrie in Elkins Park - Pennsylvania si cel din 9 octombrie din Rochester – New York.

Si pentru ca departarea ma face sa fiu conectat cu multi oameni care-mi asculta muzica, pe Facebook peste 1.000 au dat "LIKE" paginii mele, (Multumesc foarte mult, ... ma simt onorat), dar si pentru ca citesc in statisticile site-urilor romanesti ca www.ovidiuscridon.ro ocupa locul 70 in clasamentul paginilor personale si se afla printre primele 10.000 in topul general al site-urilor romanesti, cred ca pot marca cumva toate aceste evenimente.

Ma gindesc si la mesajele pe care le citesc frecvent. Multi marturisesc c-au “descoperit” muzica mea de curind, altii m-asteapta sa cint acasa-n Romania. Pina una alta ce pot sa fac pentru toti cei care se regasesc in emotiile muzicii mele, este sa ofer albumul “INTR-O ZI…” in luna octombrie la jumatate din pret, mai exact 15 roni, suma ce cuprinde toate taxele postale. Trebuie doar sa intrati pe site-ul mai sus amintit la sectiunea “muzica” – acolo aflati tot ce trebuie sa faceti.

Si ne vom revedea curind si la concerte. E o promisiune!

Urmatoarele concerte-n Statele Unite:

02 octombrie Pennsylvania - Elkins Park
09 octombrie New York - Rochester
15-16 octombrie Georgia - Atlanta in cadrul Festivalului Romanilor
Daca va este la-ndemina, v-astept!

concert in Philadelphia

Interviu in "Lumea femeilor"

i. Acest interviu este transoceanic, tu fiind în SUA. Ce faci acolo, cât stai, vacanţă?

Din 2006 vin in fiecare an cite-o luna in vacanta pentru ca-mi place. Dar de fiecare data cind m-am intors in Romania am visat la o altfel de experienta. Ceva ce sa cuprinda mai mult decit o vacanta turistica; interactiuni umane, comunicare, calatorii, explorare, etc. Ei bine, asta fac acum. Impreuna cu doi prieteni am inceput un business in Atlantic City, statul New Jersey, iar zilele mele sunt pline de aventuri. Am un bilet de avion valabil sase luni si probabil prin septembrie sau octombrie il voi folosi pentru intoarcerea acasa.

i. Cum îţi explici succesul piesei tale „Mi-e dor”? Pe You tube, diversele variante ale piesei au şi peste 60.000 de accesări....

Cind am compus acest cintec mi-am dorit foarte mult sa placa unei singure persoane: fata de care eram indragostit atunci. Nu m-a interesat defel celebritatea ori promovarea lui agresiva. Neasteptat pentru mine a fost sa descopar dupa ani, odata cu dezvoltarea tehnicii moderne ca „Mi-e dor...” este un cintec cunoscut, care place foarte mult, se cinta in multe cercuri, inspira multi „creatori”, pentru ca daca vorbim de YouTube, piesa are peste 30 de „videoclip-uri”. Este un cintec c-un text fara metafore greu accesibile, cu fraze simple si foarte sincere.

i. Eşti absolvent de studii economice, ai fost paraşutist sportiv, dar se pare că muzica este „menirea” ta. Aşa simţi cu adevărat sau e doar o fază a existenţei tale? Se poate trăi doar din cântat?

Ase-ul, parasutismul, muzica au fost oarecum „la vedere”, dar sunt mult mai multe; ... am un master in management si unul in comunicare si relatii publice, imi place teribil de mult sa scriu, (dealtfel mare parte din aventurile mele de-aici „de departe” pot fi citite pe site-ul meu www.ovidiuscridon.ro ori pe pagina mea de facebok), imi place fotografia, iarna chitara concureaza serios cu skiurile, imi plac locurile noi si-am o mare sete de cunoastere. Nu cred ca muzica e doar o faza a existentei mele, pentru c-am avut chitara cu mine cam de la 6 ani; scoala generala, liceu, armata, facultate, acum, ... si n-am de gind s-o las deoparte prea curind.

i. Pe blogul tău ai postat o poveste despre Eva. De e ai simţit nevoia să faci publică întâmplarea?

As putea sa spun ca nu-i povestea mea. Nu!? ... dar am trait-o, ... din pacate. Am avut totusi decenta sa-i schimb numele sa fixez actiunea intr-un alt timp, sa schimb locatia, in rest povestea este 100% reala.

Ca multi altii am crezut ca le stiu aproape pe toate si ca nimic n-o sa ma mai surprinda. Am fost naiv sa cred asta si consider ca-i un fenomen foarte prezent in societatea noastra in care valorile morale sunt date peste cap. Mai mult, cred ca se poate invata ceva din ea.

i. Sunt femeile greu de cucerit aşa cum „spune” una dintre piesele tale?

Sunt crescut in matriarhat, am o mama si-o sora mai mare, iar lectia pe care mi-a dat-o mama in clasa 1-a despre fete/femei a fost o singura fraza: „-Sa nu uiti niciodata ca ai si tu o sora!”.

Da, uneori suntem convinsi ca ele sunt cucerite definitiv, dar sufletul unei femei are alti algoritmi de functionare decit ai nostri, ai barbatilor. Prin urmare una din fericiri ar putea fi aceea c-am cucerit pentru totdeauna sufletul "femeii vietii mele".

i. Poţi face o paralelă între condiţia femeii din România şi condiţia femeii din SUA?

Cred ca e mult mai simplu sa fii femeie in America decit in Romania. Aici femeile sunt respectate atit pe strada (n-am vazut niciodata badarani legindu-se de cineva), cit si la servici pentru ca au niste legi extrem de severe pentru indrazneti, dar si-n societate; mamele au tot felul de privilegii, doamnele in virsta la fel, iar cind ma gindesc la legile de-acasa parca ma apuca tristetea.

Dar chiar si asa mi-ar fi cu neputinta sa nu spun cu toata sinceritatea ca femeile de-acasa sunt infinit mai frumoase decit tot ce-am vazut in „Lumea noua”.

Interviu realizat de Cristina Bunea.

Azhar

- Ale cui sunt bagajele?
- O fata din Kazakhstan vrea sa se mute in casa din Ventnor. Revine deseara. Vrei s-o duci tu?
- Da. La ce ora?
- Spunea ca-n jur de opt se-ntoarce.
- Ok.
Era o zi normala la Student Centerul nostru. Irina imi daduse aceste detalii, dupa care-am plecat la plaja.
Obisnuiesc sa trec zilnic pe-acolo. Locul e un fel de Mecca pentru studentii veniti pe timpul verii in programul Work and Travel. Unii-si cauta job-uri, altii o casa unde sa locuiasca, mai vin unii la internet ori sa-si sune parintii la telefon, sa-si faca rezervare pentru excursiile pe care le organizam la Niagara, Six Flags, Washington DC, Philadelphia ori New York, sau pur si simplu, in drum spre casa sau servici, intra sa ne salute. Sunt din toate tarile Europei de est, dar si din alte parti ale lumii: China, Taiwan, Irlanda, etc.
Pe multi dintre ei compania noastra i-a asteptat la aeroport cind au venit in America si practic noi le-am spus prima oara “- Welcome to the USA!”, altora le-am rezolvat job-uri, iar unii locuiesc in casele pe care le-am inchiriat pentru ei.
Una peste alta ne pastram spiritul in universul studentesc, iar business-ul nostru inseamna 100% servicii pentru studenti; comunicare, entertainment, relatii publice, imobiliare, si multe altele.
Asadar, urma sa ma bucur de-o alta zi cu soare. Prietenul Gabe Vasadi m-a sunat putin mai devreme sa ma-ntrebe ce fel de bere sa cumpere si sa ne vedem la terenurile de tenis, locul unde obisnuim sa ne-ntilnim toti prietenii romani atunci cind mergem la ocean.
Gabe, un spirit liber si pe-aceeasi lungime de unda cu mine, a studiat medicina in Oradea si-n anul trei a venit in Statele Unite, tot in programul Work and Travel si-a ramas. Se-ntimpla in urma cu sase ani. Acum e sofer pe-un track, adica pe-un camion imens, mai mare decit un TIR european si strabate toata America iar povestile lui sunt fascinante. A venit pe plaja c-un teanc de cursuri pentru ca vrea sa se-ntoarca-n toamna in Romania sa-si termine studiile.
-In dreptul numelui meu trebuie totusi sa scrie “Doctor”, glumeste el mereu.
…
Am un sezlong, un prosop si-un slip intotdeauna in portbagaj si de cite ori ma apropii de ocean, imi place sa ma bucur de soare.
Ridem mult, bem bere, uneori fumam iarba, povestim cu toate natiile pamintului de pe plaja si de cele mai multe ori la plecare ma opresc din nou la “Centru”.
…
- Ea e Azhar.
Cu privirea curioasa tinara asiatica imi intinde mina. Tenul bronzat o facea sa para mai degraba japoneza.
- Eu sunt Ovidiu. Incintat!
Ca toti strainii incearca sa-mi pronunte numele insa suna cu totul altceva.
- Poti sa-mi spui Ovi. OV – e mai simplu asa.
- O.V.
- Perfect!
Irina-mi aminteste ca ea-i fata care si-a lasat bagajele mai devreme si va locui in casa noastra din Ventnor.
- A-ha. Pai, daca esti gata, putem pleca.
- Ok.
Ventnor este localitatea invecinata de Atlantic City, cu masina se fac vreo cinci-zece minute, Acolo am inchiriat o casa intr-o zona frumoasa, cu multe case de vacanta. Pot sta in ea zece studenti, iar unul dintre paturi va fi al ei.
- Am locuit cu un grup de studenti rusi. Unul dintre ei mi-a zis ca-i indragostit de mine iar cind i-am spus ca nu poate fi nimic intre noi m-a rugat sa ma mut.
- Trist.
- Da. Urasc America, urasc Atlantic City, mi-e dor de familia mea, mi-e dor de casa.
Fata parea foarte suparata.
- Imi pare rau. Daca te pot ajuta cu ceva, acesta-i numarul meu de telefon.
Pe cartea mea de vizita pe linga numarul de telefon e trecut si site-ul www.ovidiuscridon.ro.
- Aaa … multumesc! E site-ul tau? Ce contine? Cu ce te ocupi?
- Site-ul e dedicat unui hobby. Muzica.
- Wow. Esti muzician?
- Nuu! E mult spus. Doar pasionat.
- Wow. Minunat. Pot sa te-ascult cum cinti?
Imi amintesc ca am niste CD-uri in masina.
- Sigur... Uite! … ti-l fac cadou.
- Wow! Iti multumesc foarte mult!
- Cu placere!
Fata trista de mai devreme, radiaza. Zimbeste si abia acum observ ca e foarte frumoasa.
Intre timp ajungem pe Brynt Avenue la numarul 118, locul unde va sta Azhar. O ajut sa-si duca bagajele in camera, ii dau cheile, ne luam ramas bun si plec.
A doua zi am iesit la cina impreuna cu Adi, Olga, Cristi si Irina intr-un restaurant chinezesc, apoi am ajuns la Beach Bar, vis a vis de Trump Plaza, pe malul oceanului, terasa in care in fiecare seara de week-end se cinta live; de fiecare data alta trupa, iar pe la miezul noptii cind ne pregateam sa plecam spre casa, primesc un mesaj de la Azhar, care-mi spune ca s-a ratacit si nu gaseste strada si casa.
In cincisprezece minute eram in Ventnor si-o recuperez pe fata de pe Atlantic Avenue, una din strazile principale.
Eram in masina in fata casei, cind ma intreaba daca poate sa-mi atinga miinile.
- Sigur!
Imi ia palmele in palmele ei si spune ceva in araba.
- I-am multumit lui Alah pentru tine.
- Lui Alah?
- Da. Eu sunt musulmana. In religia mea de cite ori mi se intimpla un lucru bun, trebuie sa multumesc.
- A-ha, … si limba in care-ai facut-o?
- Era kazaca. Eu sunt din Kazakhstan.
- Dar suna mai degraba a araba.
- Este adevarat. Radacina limbii noastre este araba.
- Am inteles.
- Daca vrei, poti intra. Te pot servi c-un ceai.
- E tirziu. Poate altadata.
- Cum vrei. Iti multumesc!
- Pentru putin.
Ne-am urat noapte buna si-am plecat. Recunosc ca m-am intrebat de zeci de ori in drum spre casa de ce-am refuzat ceaiul. Asa-mi trebuie!
…
In ziua urmatoare din nou plaja, beri si veselie iar spre seara putin dupa ora 22 primesc un SMS de la Azhar:
“Vrei sa ne plimbam pe Boardwalk?” … Boardwalk-ul este faleza de lemn a oceanului.
“Da! Pot sa te iau in douazeci de minute.”
“Sunt gata in treizeci.”
Dupa o jumatate de ora eram in Ventnor. Azhar este intr-adevar foarte frumoasa. Era aranjata si-avea o inocenta dezarmanta-n priviri.
Ne-am plimbat, mi-a povestit despre ea, despre familia ei, despre cultura lor atit de diferita de-a noastra.
- Eu sunt virgina. Colegele mele aproape toate s-au casatorit la optsprezece ani.
- Si tu?
- Parintii mei sunt mai moderni, Tatal meu lucreaza in armata si-a fost multi ani plecat in Moldova si Rusia. Mi-a spus ca pot sa mai stau pina la douazeci si doi. Dar dupa douazeci si trei de ani fetele nemaritate sunt desconsiderate. In Romania cum este?
- Mmm, … putin altfel.
Pe la miezul noptii am ajuns la Beach Bar. Azhar are douazeci de ani iar in America daca nu ai douazeci si unu, nu poti intra in discoteci, cluburi, baruri, etc. Distractia noastra a fost cu atit mai mare cu cit i-am pacalit pe bodyguarzi ca e turista straina ca are douazeci si trei de ani dar si-a uitat pasaportul la hotel. Am dansat si dupa primul pahar de vin rosu, acolo in mijlocul ringului de dans, Azhar mi-a luat palmele in palmele ei si-a spus acea rugaciune in araba. Am considerat ca-i un semn ca se simte foarte bine. De mine ce sa mai spun?
Era trecut de unu` noaptea cind am iesit din Beach Bar si ne-am dus pe plaja, in apropiere. Muzica se-auzea foarte fain, la fel si valurile oceanului. Azhar s-a descaltat, si-a lasat pantofii pe nisip si se-ndrepta spre ocean cu partea de jos a rochiei in mina sa nu si-o ude.
-Vii?
Fac si eu acelasi lucru. Apa oceanului noaptea este foarte calda. Din departare se-aude James Blunt; “Your beautifull it`s true”. Eram pina la genunchi in apa si din inertie ori instinct ne-am trezit dansind. Aveam sentimentul ca Alah si Dumnezeu ne-au placut atit de mult incit s-au inteles pentru tot acel cadru. Inainte sa se termine cintecul lui James Blunt noi ne sarutam. Imbratisarea noastra ne-a facut sa uitam de valuri, probabil tot din inertie, … ori instinct, iar rasaritul soarelui ne-a gasit in acel minuat vis.

Mi-e dor ...

Când spun „frumos”, eu ma gândesc la tine,
Visez ca sunt departe de „cei rai”,
Te simt aproape, … te simt în mine;
Mi-e dor de ochii tai!

Simt adierea gândurilor tale
Si-as vrea sa-ti fiu la poarta zurgalau,
Sa ma auzi când vântul o sa bata;
Mi-e dor de parul tau!

Caut parfumul care te-`nconjoara,
Caci mi-a lasat în suflet vraja sa,
Iar doru`-acesta jalnic ma doboara;
Mi-e dor de gura ta!

Si dac-as mai putea trai înca o viata,
As vrea sa te pazesc de tot ce-i rau
Si n-am sa cer nimic în schimb vreodata;
Mi-e dor de chipul tau!

Iar dac-o sa-`nteleg c-am asteptat degeaba
Si tot degeaba am sperat cîndva,
Usor ma voi retrage în tacere;
Mi-e dor de vorba ta!

Philadelphia 10 iulie

Daca esti prin zona, te-astept!

Uneori ma cert

Perioada de acomodare a durat foarte putin; citeva zile pina m-am familiarizat cu Student Centeru` nostru, cu clientii care-l frecventeaza, toti studenti din Europa veniti pe timpul verii in programul Work and Travel, apoi pina mi-am cumparat un abonament de telefon si-am intrat in contact cu prietenii de pe continentul american, in prima saptamina mi-am cumparat o masina care mi-este foarte utila si-am intrat “in piine”.
Un alt lucru important era sa-mi fac un card bancar. Aici toate cumparaturile se platesc cu cardul. De cite ori am scos o bancnota de 100 de dolari am fost privit cu suspiciune.
Prin urmare ma decid sa intru-n rundu` lumii si-mi fac timp sa merg la Bank of America care-i pe Atlantic Avenue la 2-3 minute de sediul nostru. Inainte insa am completat formularul promotional care-mi aduce un cistig de 25$ daca devin clientul bancii.
Asadar ajung si astept foarte putin pina ma-ntimpina o functionara careia-i spun ca sunt turist si-i arat formularu`. Femeia-mi spune s-astept un minut, dupa care ma roaga sa revin a doua zi, pentru ca serviciul card-uri s-a inchis la ora 15:30. Ma uit la ceas si e 15:40. Mmm … imi era ciuda ca taraganez actiunea asta de vreo saptamina iar cind vin, ajung dupa 10 minute. Asta e!
Ies din banca si ma decid sa merg sa maninc la Sbarro, un restaurant din Trump Plaza. Acolo lucreaza Adi, Lusu, Sergiu, Olga si poate-o revad pe Dasha, o studenta rusoaica roscata interesanta, care-mi zimbeste de cite ori ne vedem.
Aleg drumul cel mai scurt, traversez vreo doua strazi cu case-n care locuiesc hispanici si ajung pe Pacific Avenue. Simt ca ma-ncurca formularu` si-mi scot din buzunarul din spate al blugilor pasaportul in care pastrez permisul de conducere o iconita si-o legitimatie de presa pe care-am uitat s-o predau celor de la Realitatea TV si pun formularul bancii intre doua file ale pasaportului, pe care-l bag din nou in buzunarul din spate. De pe partea cealalta a strazii aud un glas de femeie:
-Baby, unde te grabesti? Opreste-te vreau sa stam de vorba!
E clar ca nu vorbeste cu mine, deci nu ma-ntorc.
-Baby, nu-i frumos sa ma ignori.

Pacific Avenue e o strada plina de culoare. Pe de-o parte nota de eleganta e data de cazinourile ce se-ntind de-a lungul bulevardului, Hilton, Tropicana, Bally`s, Caesars, Trump Plaza, etc, iar diametral opus e un mix de Mexic-ghetou american, noaptea e plin de prostituate, pesti, dealeri de droguri, toate in nuantele luminoase ale cazinourilor.

Prin urmare ma-ntorc si constat ca femeia vorbea intr-adevar cu mine. Am privit scena ca la un film, pentru ca imaginea era parca rupta dintr-o secventa de Hollywood. Intre timp traverseaza si ajunge la mine.
-Baby, eu sunt o lady, nu-i frumos sa treci ca si cum n-as exista.
Femeia era imbracata sumar dar elegant, o negresa care arata chiar bine, dar care era in “timpul serviciului”, adica era o prostituata. Ma opresc si ma uit la ea fara cuvinte.
-Hellooo …
-Hello, dar nu te cunosc.
-Atunci hai sa ne cunoastem: Jessie; … si-mi intinde mina.
Am o mare retinere, dar ii dau totusi mina.
-Eu sunt Ovidiu si sunt foarte grabit.
-Poti macar sa ma servesti c-un foc; si-si scoate pachetul de tigari.
-Din fericire nu fumez. Bye, bye.
Ma-ntorc si plec. In spatele meu Jessie imi spune c-o gasesc acolo daca am nevoie de ea. God!
Mi-am amintit de Lusu pe care l-am cunoscut anul trecut in noiembrie, atunci cind am venit prima data in Atlantic City, care-mi povestea despre statisticile privind prostitutia si bolnavii de sida din SUA. Atlantic City bate toate recordurile.

Lusu a absolvit Facultatea de Istoria Religiilor, iar acum este bucatar intr-un restaurant din Trump Plaza, un personaj blind care refuza de citiva ani superficialitatea si manipularea americana si care s-ar intoarce in Romania daca pasaportul romanesc i-ar mai fi valabil.

Ajung in Sbarro unde-o intilnesc pe Dasha, la fel de zimbitoare si stabilim sa ne vedem intr-una din seri. Iau masa cu tatal lui Adi pe care-l intilnesc acolo, dupa care plec spre birou.
Am o senzatie de neliniste ciudata iar cind ajung la Student Center nu-mi mai gasesc permisul de conducere. Incerc sa refac mental toate actiunile si ma gindesc ca mi-o fi cazut atunci cind am incercat sa-mi scot sau sa-mi bag pasaportul in buzunar. Il sun pe Adi sa-l rog sa-l caute acasa insa nu-l gaseste, prin urmare nu-mi ramine decit sa-l caut undeva intre banca si Trump Plaza. Aproape disperat refac traseul, dar fara success.

Mi se-ntimpla lucruri cu care nu sunt familiarizat. In afara de trei casti Bluetooth nu tin minte sa fi pierdut ceva in ultimii ani. Caut explicatii si ma cert. Asa fac uneori. Realizez ca situatia este foarte delicata. Cum pot sa conduc fara permis de conducere?... iar fara masina aici sunt legat de miini si de picioare.
Spre seara cind am ajuns acasa incerc impreuna cu Adi sa cautam toate variantele de rezolvare. Una ar fi sa merg in Chicago si sa-mi iau permis american; … m-ar costa 250$ biletul de avion, probabil inc-o suta cazarea insa nu cunosc legislatia si inca nu sunt convins ca turist fiind, neavind Social Security pot obtine acest permis. A doua varianta ar fi sa incerc sa obtin un duplicat de-acasa, din Romania. Trebuie mai intii s-ajung in New York la Consulatul Roman, unde sa-mi faca o procura speciala ce ma costa 200$, apoi analizele pentru fisa medicala 4-500$. Intre timp am mobilizat-o pe Carmen, o prietena care s-a oferit sa m-ajute cu drumurile la politie in Bucuresti iar apoi sa-mi expedieze aici noul permis. Varianta asta nu doar ca ma costa foarte mult dar poate dura chiar mai mult de-o luna.
Imi spun mereu ca tot ce mi se-ntimpla se-ntimpla c-un scop. E singura mea consolare, acum.
…
Dar si cele doua variante pentru obtinerea permisului fie din Chicago, fie din Bucuresti le taraganez si ma trezesc ca de citeva zile bune, conduc fara permis, cu emotii de cite ori vad vreo masina de politie, ori vreun girofar.
Prieteni-mi spun ca-n America nu te opreste nimeni pentru verificari de rutina. Prin urmare acum sofez respectind cu strictete toate regulile de circulatie. Trebuie insa sa-mi rezolv problema cit mai curind.
Ma-ntreb oare care-o fi mesajul pe care vrea sa mi-l dea Dumnezeu!? … sper sa aflu raspunsul curind.

Chinezoaicele

Inca n-am reusit sa fac multe lucruri elementare, nici macar plaja, chiar daca mi-e la-ndemina; biroul nostru e la 2-3 minute de ocean, insa mi s-a parut potrivit chiar daca-i duminica sa spal si sa aranjez putin masina pe care-am cumparat-o zilele trecute, un Monte Carlo interesant, pentru ca era necesar.

Eram aproape de final cind ma suna Adi, gazda mea si unul din cei doi parteneri ai business-ului nostru:

- Maestre, trebuie s-asteptam doua chinezoaice-n Philadelphia la aeroport. Vrei sa mergi tu?

Philadelphia e la 75 de mile, aproape 120 de kilometri, insa spre deosebire de Europa si-n special Romania, aici toate drumurile si autostrazile au numere, exit-uri, etc. Aveam emotii, dar eram si foarte tentat. Emotii pentru ca inca nu facusem nici un drum lung ca sa stiu cum se comporta masina, dar tentat pentru ca n-am mai condus niciodata pe ruta Atlantic City – Philadelphia, singur in masina si trebuia sa-nvat drumul pentru ca am multe planuri de calatorit vara asta.

- Daca se-ntimpla ceva vin eu si te iau, imi spune Adi.

- Ok. Merg!

Am printat numele uneia din fete, am notat numarul zborului, terminalul si ora, am pus citeva cutii de coca-cola si apa plata in geanta frigorifica si-am plecat.

- Pe drumurile americane e o placere maxima sa conduci. Ca sa pot impartasi bucuria, l-am sunat pe Radu, un prieten din copilarie, pasionat de masini americane si muzica rock. CD playerul masinii se-aude impecabil, insa are o problema cu butonul de volum care-i blocat si se-aude doar foarte tare, prin urmare ca sa pot vorbi cu el am fost nevoit sa opresc muzica. Si asta am facut de cite ori am folosit  telefonu`.

Savurez calatoria si constat la un moment dat ca priza GPS-ului de fapt nu functioneaza, prin urmare aparatul se-nchide brusc. Auch! … Am ramas fara indrumator intr-un labirint de sosele, insa gasesc rezolvarea intrucit camaradul meu a stat cu mine la telefon si mi-a explicat toate schimbarile de drum, iesiri de pe autostrazi, etc.

Trec asadar peste riul Delaware pe Walt Whitman Bridge si m-apropii usurat de Aeroportul din Philla, care se vedea deja-n departare, cind simt ca aerul conditionat nu mai functioneaza si parca Chevy-ul meu nu mai are putere iar in bord se aprinde un becul rosu  “HOT”. Cu acceleratia-n podea, abia daca merg cu 20 de mile pe ora, in timp ce toate celelalte masini treceau pe linga mine cu 65.

Transpirat si panicat reusesc totusi sa intru-n incinta aeroportului, iar la intrare in parcarea terminalului, exact in fata barierei de unde trebuia sa-mi iau tichetul de parcare, se opreste motorul. Mi-e greu sa descriu ce-am simtit mai ales ca-n spatele meu coloana lunga de masini se-opreste dar nici un claxon. Pun avariile si-am norocul sa porneasca la prima cheie si parchez. Era exact 15:50 ora la care avionul dinspre Chicago trebuia s-aterizeze.

Deschid totusi capota sa-mi arunc o privire la motor chiar daca nu-nteleg mare lucru; ... probabil cit sta oprit, isi revine.

Intru-n sala de-asteptare cu tablita-n mina si-n scurt timp imi intilnesc pasagerele. Erau doua tinere de 20 de ani, studente, c-un zimbet nesfirsit, venite pentru trei luni in programul Work and Travel. Nu vorbeau prea bine engleza, prin urmare le-am repetat de vreo doua ori “Welcome!”. Am mai incercat niste fraze uzuale, insa n-am avut succes nici cu ele. Ajungem in parcare, ne pregatim de plecare, le servesc cu racoritoare dar am inima strinsa de emotii. Porneste… Ies din terminal si brusc se face iarasi cald si-mi apare din nou in bord: “HOT”... Ingrozitooor... Il sun pe Adi in timp ce mergeam cu 10 mile pe ora pe banda din dreapta. Incercam sa cautam o solutie si-mi spune ca-l trimite pe Alex, soferul nostru rus sa vina cu unul din van-uri. Pentru americani, un van este o duba cu 15 locuri. Insa e destul de complicat pentru ca Alex ar face 2 ore pina-n Philadelphia, timp in care n-as stii ce sa le spun fetelor. In plus, el n-ar putea sa rezolve problema Chevrolet-ului meu. Prin urmare profit de  avintul pe care-l iau dupa ce cobor unul din poduri si merg din inertie cu 60 la ora pina se opreste din nou. Trag pe dreapta, pun avariile si le spun chinezoaicelor ca e o mica problema pe care-o voi rezolva rapid. Deschid din nou capota sa vad daca fierbe ceva pe-acolo. Incerc sa-mi imaginez ce-i in mintea lor; … 20 de ani, pentru prima data-n America, zimbitoare, … oare ce-si inchipuie?

Pornim din nou incet, incet si la sugestia lui Adi ies pe-un exit si ajung pe niste strazi de tranzit, un fel de zona industriala a Philadelphiei. Masina nu mai are putere deloc si opresc din nou pe marginea drumului. Ma gindesc ca fiind multe camioane, poate gasesc un meserias sa m-ajute. Insa fiind duminica toate acele masini mari erau parcate si nici urma de vreun sofer. Ghinion! Ma simteam atit de ridicol. … Pierdut si neputincios ma uit vis a vis si vad pe cineva impingind o masina rosie… Privesc mai atent si observ ca sub un pod care era paralel cu locul in care-am parcat eu, parca se vedea un service auto. Uauu. Salvarea mea. Pornesc intr-acolo si descopar nu doar un service auto oarecare ci chiar PepBoysAuto, un lant se service-uri auto, foarte cunoscut pe coasta de est.

Sunt plin de speranta dar tipa de la receptie imi spune ca sunt foarte aglomerati si ca nu-i foarte sigura ca-mi rezolva problema azi.

- Cum nu!??? … i-am explicat situatia in care eram si i-am lasat in final cheile.

Xi si Yun au fost intelegatoare. Am avut bafta ca service-ul sa fie in incinta unui mall, prin urmare am facut vreo doua ore pe ghidul prin magazine.

Am trecut pe la service de citeva ori sa vedem in ce stadiu era reparatia, iar apoi ne-am plimbat pe niste strazi, ca sa le-arat cum traiesc americanii.

Mi-au facut si schimbul de ulei si filtre si-am aflat ca problema a fost o bula de aer in instalatia de racire, din fericire nimic grav. M-au asigurat ca putem pleca fara probleme si-am plecat.

Drumul spre Sea Isle City din sudul statului New Jersey unde trebuia sa le duc pe fete a fost placut si relaxant. Practic am strabatut tot statul de la un capat la altul. De cite ori mai incercam cite-o conversatie opream muzica evident, iar curind fetele au adormit. 

Putin inainte de ora 20 am ajuns la destinatie, asa cum le-am promis. Xi si Yun mi-au multumit ca le-am facut sa simta America prin aventura noastra si m-au asigurat ca nu vor uita niciodata aceasta calatorie.

Ne-am luat ramas bun si-am plecat spre casa. Poate ca o rasplata, in drum spre Atlantic City am avut parte de niste privelisti extrem de frumoase si la un moment dat chiar m-am oprit sa fotografiez un apus de soare cum n-am mai vazut niciodata.

27 iunie 2011 Egg Harbour Township NJ

Introducere

Azi am realizat ca sunt in America de aproape trei saptamini.

As fi incercat sa-i pun piedica, insa timpul trece fantastic de repede, poate si pentru ca nici o zi nu seamana cu cealalta. Am strins deja atit de multe intimplari, pentru ca fiecare zi aici e o aventura, pe care mi-ar parea rau s-o dau uitarii. Asa ca n-am incotro; ... tre` sa le-asez pe "hirtie", mai ales ca nu-i nevoie sa compun nimic, nu vor fi povesti de fictiune, nu trebuie decit sa redau intimplari.

Pe curind :)

Iubirea ...

Învăluit în necunoaştere
orbit de tot ce-i străin
raţiunii,
m-am trezit secerat
de iubire…

Iubirea…
cea mai amuzantă glumă
spusă vreodată
singurătăţii…

27 mai cintam in Alba Iulia

... Impreuna cu Silvan Stancel vom cinta la zilele orasului.

Daca sunteti prin zona, poate veniti :)

Te-astept la concert, luni 9 mai ora 21

Unul dintre ultimele concerte-n capitala, inainte de plecarea-n America :)
M-as bucura sa vii!

Citeste-mi

Citeşte-mi ploaia din privire,
Străfundul aşternut între noi,
Fisura palidă sclipind a amăgire
Dintr-o noapte împărţită la doi.

Potopul ce-ameninţă mut
Stă gata să ne înfăşoare;
Buzele tale au gust de sărut
Iar ochii ţi-s raze de soare.

M-apasă imposibilul din clipă,
Seninul ce părea cândva firesc;
Citeşte-mi gândul ce-mi explică
Că toate se întâmplă pentru că iubesc.

simbata seara in ”Filmul sau Viața?”

simbata seara (30 aprilie ora 22:30), alaturi de Cecilia Caragea si Alexandru Jula sunt invitat in emisiunea lui Vlad Hogea de la Antena 2, ”Filmul sau Viața?”

Eva

De curind am revazut-o. Eva a fost una din putinele femei pe care atunci cind am intilnit-o mi-am imaginat-o mama copiilor mei. Era tot intr-o primavara, in urma cu vreo 4 sau 5 ani. Prima impresie a fost suspect de placuta; fire romantica, visatoare, pasionata de poezie, teatru si arta in general, frumoasa, voce suava, ii simteam mereu emotia in priviri si gesturi, iar faptul ca era tot ardeleanca ca si mine m-a facut s-o simt foarte familiara de la primele intilniri, iar dup-o saptamina am inceput sa-mi petrec noptile cu ea.
Am iesit de citeva ori prin oras la film si prin parc insa majoritatea timpului il petreceam acasa la ea. Era foarte atenta la detalii atunci cind pregatea cina iar eu ma simteam aproape familist. Sentimentul de indragostit era minunat. In scurt timp mi-am schimbat aproape toate obiceiurile iar prietenii si cunoscutii cu care ma vedeam des pina s-o cunosc au inceput sa-si puna intrebari.
Tot ce stiam despre Eva era ca-mi place mult, c-o iubeam si ca ma regaseam pe deplin in armonia noastra. Aaa ... mai stiam ceva: mi-a spus cite ceva despre cele doua foste relatii din trecut; una c-un fotbalist si cealalta c-un american, dar trecutul e dus si nu intentionam sa ma preocupe in vreun fel.

Eram impreuna de-o luna si-ntr-o dimineata ma-ntreaba ce planuri am pentru sarbatorile de Paste care urmau peste vreo doua saptamini.
- N-am nici un plan. De ce?
- Pentru ca mi-ar placea sa mergem in Israel la Jerusalem.
- Ok!
Recunosc ca Israel-ul n-a insemnat niciodata o atractie pentru mine dar ideea ca urma sa fim impreuna de Paste, indiferent unde, m-a`ncintat. Am cules rapid informatii si din toate partile am primit cam aceleasi sugestii; ... sa evit sa fac aceasta calatorie si din cauza aglomeratiei, dar mai ales pentru ca este o zona foarte periculoasa. Oricind altcindva!
I-am propus Evei sa schimbam destinatia cu Parisul – “orasul iubirii” si i-a placut teribil, mai ales ca nu fusesem niciodata nici unul dintre noi acolo. Timpul era scurt si din pacate toate variantele de zbor si de cazare au fost extrem de scumpe. Dar ce mai conta!? ... mergeam de Paste cu iubita mea la Paris; ... si ne-am dus.
Am avut un sejur de patru zile intr-un hotel interesant de cinci stele situat cam departe de oras, insa am invatat repede ce mijloace de transport sa folosim si-am savurat din plin primele trei zile.

Imi amintesc si azi c-o bucurie nostalgica momentele noastre de tandrete, cele in care-am trait din plin fiecare clipa si nu ne zgirceam sa ne spunem ca ne adoram, dorim sau iubim.
- “Te iubesc mai mult decit iti poti imagina!”, mi-a spus in penultima dimineata din Franta. Dac-as contabiliza toate momentele de maxima fericire pe care le-am trait, cred ca acela a fost unul dintre ele.

Eram inca-n pat. Pentru acea zi cumparasem bilete pentru turul orasului cu autocarele turistice etajate. N-am mai lenevit ca de obicei si pe la prinz am plecat de la hotel.
Obisnuia sa-mi spuna ca orice vreau vreodata sa aflu de la sau despre ea e suficient s-o`ntreb. De-a lungul timpului i-am pus diverse intrebari iar atunci, in drum spre centrul Parisului, am intrebat-o ce nu-i place la mine, poate mai mult ca o joaca sa ne amuzam. Si mi-a spus. Am ezitat initial sa-i raspund la aceeasi intrebare pentru ca-mi imaginam c-o sa se supere si n-as fi vrut cu nici un pret sa se-ntimple asta. ... Nu la Paris, oricum!
Dar pentru ca-n lupta cu mine insumi mi-am amintit ca-i promisesem ca sinceritatea si increderea vreau sa fie coloana vertebrara pe care sa ne construim relatia, i-am marturisit cit am putut de delicat ca as fi apreciat daca macar o data de cind ne cunoastem ar fi avut cel putin tendinta sa achite ea vreo nota de plata. ... tendinta doar, pentru ca oricum eu as fi platit. Uneori chiar aveam impresia ca aplicam un fel de sistem “barter”: dragostea ei contra cheltuielilor mele si ma deranja ideea c-ar putea gindi astfel.
Pina sa-i spun asta am avut senzatia ca traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste. Dupa?...
- Eu asa am fost obisnuita intotdeauna. Am spus ce-mi doresc iar restul nu m-a preocupat. Au avut grija prietenii mei sa-mi implineasca toate dorintele.
Veneam dupa cea mai nepotrivita combinatie: un fotbalist si-un american, amindoi extrem de generosi din spusele ei. Aproape ca nu mai intelegeam prea bine definitia termenului “generos”, eu nefiind nici pe departe vreun zgircoman. De fapt in acel moment ma uitam la Eva mut, ca la o straina. Femeia romantica, tandra, plina de emotie, devenise un vulcan in plina actiune; ... “frustrat”, “lipsa de bun simt”, “mi-e sila”, “materialist”, “un adevarat barbat plateste intotdeauna unei femei”, ... s.a.m.d, doar citeva expresii care-mi mai vin in minte, c-un glas care-mi era strain cu totu`, departe de timbrul suav cu care ma obisnuisem.
Cu toate incercarile mele de-a-i spune ca avem filosofii de viata diferite si posibil nu neaparat a mea este cea mai sanatoasa, n-am reusit sa mai schimb in nici un fel situatia. Restul turului cu autocarul turistic l-am facut la citeva rinduri distanta, cina am platit-o tot eu, ca si drumul inapoi la hotel cu taximetrul si ca dealtfel toate celelalte cheltuieli din ultima zi si pina am ajuns acasa-n tara.
In ultima noapte la hotel pina mi-am terminat dusul, Eva adormise, iar cind am atins-o m-a rugat sa merg in coltul meu de pat. Din fericire patul hotelului de cinci stele era imens. N-am schimbat prea multe vorbe nici a doua zi si aproape ma simteam vinovat doar pentru ca, elegant (gindeam eu) mi-am permis sa cred ca-n dragoste “se investesc”, sentimente, incredere, sinceritate si iubire, nicidecum bani, bijuterii ori cadouri scumpe.

miercuri 27 aprilie, Bucuresti :)

V-astept!

CONCERTE !!!

In urmatoarea perioada voi avea concerte in:

Bucuresti - Sinner`s Club - 27 aprilie.
Bucuresti - Damage Club - 9 mai.
Constanta - Karaoke Club - 19 mai (alaturi de Silvan Stancel).
Calarasi - 20 mai (alaturi de Silvan Stancel).
Alba-Iulia - Zilele orasului - 27 mai (alaturi de Silvan Stancel).
Siret - Festivalul Folkever - 10-12 iunie (alaturi de Silvan Stancel)
Sfintu Gheorghe - Delta Dunarii - 2 iulie.
Rimet - jud Alba - 21 iulie (alaturi de Silvan Stancel).

azi 5 aprilie, la TVR Cultural

Emisiunea "Identitati" de azi 5 aprilie ora 16:45, de pe TVR Cultural, este de fapt un film de 30 de minute cu si despre Ovidiu Scridon.
Realizator Clara Margineanu.

... aparitii TV!

Simbata 2 aprilie ora 23:00 voi fi prezent impreuna cu Silvan Stancel in emisiunea "Timpul Chitarelor" de pe TVR 2.
Gazdele emisiunii: Doru Ionescu, Dan Cojocaru si Marius Bodochi.

La Brasov in cadrul Tirgului International de Carte si Muzica

ne vedem simbata 26 martie :)

Vineri 18 martie ora 20

"Iubire, iubire, iubire" - un altFEL de concert intr-un altFEL de loc; Ceainaria SERENDIPITY din Bucuresti, str. Dumbrava Rosie, nr 12.

... aparitii TV si radio :)

... prietenii-mi reproseaza adesea ca nu le spun cind apar la TV si radio, asa ca va rog sa notati:
1. Realitatea TV - "SPA-ul de duminica seara" - duminica 6 martie, ora 23.
2. TVR 2 - "Tonomatul DP2" - luni 7 martie, undeva-ntre 8 si 10
3. TVR - "Timpul Chitarelor" ... curind :)
4. Antena 2 - "Viata bate filmul"... idem.
5. Radio Romania Actualitati - "Psihologul muzical", cu Andrei Partos, vineri 18 martie, dupa miezul noptii.
...... evident ca revin cu amanunte.
S-avem cu totii o saptamina frumoasa!... :))

Bucuresti - Cluj - Tirgu Mures, Improvizatii de primavara

Miercuri 23 februarie, cint La Palatul Ghika :)

.. invitati si surprize placute; ... o sa-ti placa :)
Te-astept!

...

sa fiu singele tau
sa-ti strabat in voie faptura
sa fiu in sinea ta focul nestins
clipa de clipa sa te traiesc profund
in somnul tau de sfinta zeita
sa nu-mi contenesc nicicind
veghea de taina

in labirintul miracolelor tale
sa fiu al tau
sa fii a mea
sa nu mai fiu de fapt ce sunt
m-am saturat de umbletul absurd
prin lumea cea fara de noima
-vreau lumea ta
sa fiu singele tau
pe viata si pe moarte
ce vis frumos
ce fericire

Luni dimineata (14 febr.) voi fi-n direct la Tonomatul DP2, pe tvr2

... undeva-ntre orele 8:00 si 10:00.

Luni 14 februarie, ora 20