30 octombrie, 2009

... despre una, despre alta

Programul meu la job e putin altFEL; cind toti pleaca acasa si cind as putea pleca si eu, ma trezesc ca gasesc tot felul de treburi de facut. Asa s-a`ntimplat si acum; e vineri seara, trecut de sapte si mi-am amintit ca-mi reproseaza oamenii ca nu-i anunt din vreme de concerte. Si timpul trece fantastic de repede, mai ales in ultima perioada, sunt zile din care nu inteleg nimic.

Parca ieri am fost la Cluj in saptamina de vacanta, atunci cind am nimerit la o cintare-n Irish Pubu` in care ne-am intilnit cu Onix, Emerich, Mangu, s.a. si-am cintat la concertu` lui Bud, apoi in aceeasi seara ne-am dus la Refresh Club unde cintau camarazii din Trupa de acoperire.

Mi-am adus aminte de momentu` din Refresh zilele astea pentru c-am primit citeva comenzi de CD-uri de la niste oameni care-au aflat de muzica mea printr-un link de pe groparu.ro. De-asemeni, unul din baietii pe care-i vad aproape zilnic, fotograf la Money Express, adica coleg cu mine, a venit zilele trecuta sa-i vind un album – aflase tot de-acolo ca exist.
- Merci fain Gropare! ... se pare c-au avut efect cuvintele tale.

Si cintarea de duminica seara parc-a fost ieri. O interactiune minunata, pe care Sorin Teodoriu o descrie aici.

Cit despre ce urmeaza, pe 10 noiembrie in Mojo Club (fostu` Backstage) alaturi de Cantos si Catalina Beta, apoi pe 26 noiembrie in Big Mamou.
Iar programul cintarilor colegilor, il gasiti pe foreverfolk.ro.
Dar pin-atunci mai este.

Week-end de vis tuturor! ... de vis implinit, evident.

2 comentarii:

Cristina spunea...

Buna!

Sunt HR-ista care a avut incredibila surpriza sa te redescopere astazi.
De-abia am asteptat sa ajung acasa pentru a intra pe site-ul tau. Intr-adevar site-ul exista si chiar arata fff bine. Felicitari!
Acum ascult melodiile tale de pe youtube si-mi amintesc de atat de multe. Multe, frumoase si... credeam eu apuse.
Nu am cuvinte sa-ti explic ce a insemnat pentru mine redescoperirea ta. Sunt fff bucuroasa si in acelasi timp... cam nostalgica.
Vreau sa-ti citesc peripetiile si gandurile din blog, sa vad programul tau de cantari, dar n-am putut sa ma abtin sa nu-ti scriu un mail.
Pentru ca am vrut neaparat sa-ti multumesc pentru ce mi-ai amintit astazi despre mine.

Cristina

PS: Iti voi trimite si tie pozele, probabil saptamana viitoare.

Groparu spunea...

No, mo, da' sa traiesti! Ca mult mi-a placut ce ai ghiersuit in seara ceea.

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.