Am reusit mereu, fara un efort prea mare, sa fac abstractie de multe momente ale existentei mele, pe care n-as dori sa le retraiesc.
Un astfel de episod imi vine in minte, in fiecare an in luna decembrie, ca un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma.
Foarte pe scurt:
In septembrie `89 dupa liceu, am inceput armata in Unitatea militara 01845 din Cimpia Turzii, mai exact unitatea de parasutisti a armatei a 4-a a Transilvaniei, una dintre primele prezente la evenimentele din decembrie acelui an din capitala.
Locatiile in care ne-am desfasurat in acele zile au fost pe rind Comandamentul aviatiei militare din Baneasa, TVR, Piata Revolutiei de azi, iar din 31 decembrie pina la sfirsitul lunii aprilie 1990, Aeroportul Baneasa. Ne-am intors apoi in unitatea din Cimpia Turzii de unde ne-am liberat pe 20 septembrie.
Nu intru in amanunte; ... am oroare de patetisme.
In armata nu se leaga prietenii, insa cel din stinga si dreapta ta vor fi pentru totdeauna camarazii tai. Inainte de liberare am luat decizia cu totii de-a ne reintilnii in fiecare zi de 22 decembrie intre orele 08:00 si 12:00 in aeroportul care ne-a fost casa, masa si front. Si asta s-a`ntimplat de-a lungul timpului.
In primii 2-3 ani ne-am revazut cu totii, apoi tot mai putini, dar si asa am fost impresionat de cei care calatoreau din alte parti ale tarii sau lumii doar ca sa fim din nou impreuna in acea zi, in memoria celor care nu s-au mai intors niciodata si-n amintirea vremurilor cind credeam cu toata fiinta noastra ca este o onoare sa mori pentru tara
Anul trecut am aminat in ultima clipa plecarea in vacanta pe 23 si-am fost prezenti patru camarazi.
Anul acesta am ramas singur! ... ca un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma.
25 decembrie, 2009
... am ramas singur!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Si tocmai cand se implineau 20 de ani...
E trist ca uita cei care au vazut revolutia din fata televizorului. E trist ca tinerii nascuti dupa 89 nu se obosesc sa rasfoiasca cateva pagini din care sa afle ce a fost atunci. Dar cand pana si cei care au participat la revolutie nu mai dau doi bani pe importanta (comemorarii)evenimentului, atunci inseamna ca avem o problema.
misto ideea si de apreciat consecventa. nu inteleg de ce nu o au mai multi...
Si cu toate aste te refugiezi in frumos :)
Restul nu mai conteaza decat pentru prieteni, cu toate ca uneori poate-ai tipa in gura mare...
ps: scoate verificarea cuvintelor, ma omoara:P )sterge asta inainte sa bagi pe site:P)
aa, si atata timp cat vei canta cu astia de canta fals.....nu vei fi ever singur:)
Marsaluim de trebe!
Sa traiti!
Multumesc pentru un blog interesant
Oamenii sunt din ce in ce mai grabiti sau mai indiferenti. Pacat ca fisura s-a produs! Cumplite zile din acel decembrie, iar azi ma intreb: pentru ce? Ce avem acum?
Ovidiu, mi-a placut postul tau atat de sensibil si curat. Uite, nu esti singur... azi ne-am intalnit cu sufletul tau, frumos si generos!
Poate in anii ce au urmat lui 2009 au mai fost si altii asemenea tie, care au trait acelasi sentiment de deznadejde ducandu-se acolo. You were left alone, but you also felt lonely, my dear! Other people cure the alone, but lonely is a state of mind only you can cure! Toate cele bune, Ovidiu!
Renata (da, de la cursul de engleza:)
Poate in anii ce au urmat lui 2009 au mai fost si altii asemenea tie, care au trait acelasi sentiment de deznadejde ducandu-se acolo. You were left alone, but you also felt lonely, my dear! Other people cure the alone, but lonely is a state of mind only you can cure! Toate cele bune, Ovidiu!
Renata (da, de la cursul de engleza:)
I've been there every year, as I wanna go tomorrow morning :)
Trimiteți un comentariu