Să fiu sângele tău,
Să-ţi străbat în voie faptura,
Să fiu în sinea ta focul nestins,
Clipă de clipă să te trăiesc profund
În somnul tău de sfântă zeiţă.
Să nu-mi contenesc nicicând veghea de taină.
În labirintul miracolelor tale să fiu al tău,
Să fii a mea,
Să nu mai fiu de fapt ce sunt;
M-am săturat de umbletul absurd
Prin lumea cea fără de noimă.
-Vreau lumea ta!
Să fiu sângele tău pe viaţă si pe moarte
-Ce vis frumos,
... ce fericire!
15 februarie, 2010
Să fiu sângele tău
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...
Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.

4 comentarii:
Vis...mana ramasa intinsa in urma pasilor retrasi din calea ta.Speranta abia nascuta. Dorinta infinita.
Sa fiu ... chitara ta ...
Mereu imbratisata,
Sa tremur coplesita de mangaiere-ti si dorinti!
Sa te ador in taina
Si sa ma las purtata
de atingerile-ti blande,
Sa cant ceea ce simti ...
S.
Frumos... Iubirea e frumoasa :) Cand iese la lumina cartea de versuri? Si pe cand o cantare?
...onorat!
...
O noua cintare curind... voi da de veste tot pe-aici.
Trimiteți un comentariu