Ma straduiesc mereu sa conving oamenii din jurul meu ca intre plan si actiune nu trebuie sa lasi sa treaca mult timp.
Pe Nea Jean l-am vazut prima data in Casa de Cultura din Tirnaveni; cred ca n-aveam inca buletin. Apoi de nenumarate ori prin diverse spectacole in diverse locuri.
Student fiind n-am ratat balurile studentesti; de fapt acolo am testat prima data emotiile scenei. Si-n acei ani, Jean Constantin ori Puiu Calinescu erau nelipsitii insarcinati cu momentele de umor ale acelor spectacole. Atunci am schimbat primele vorbe. Si de-a lungul timpului multe alte interactiuni.
Insa turneul de citeva zile pe care l-am facut in noiembrie 2008 va ramine mereu una din amintirile speciale, spectaculoase cu acesta. Ii multumesc lui Victor Socaciu ca mi-a dat prilejul sa aflu de la adevarati artisti (Biroul Executiv, Cornelia si Lupu Rednic, Jean Constantin) ce inseamna de fapt un turneu; momentele dinaintea spectacolelor, dar mai ales cele de dupa cind povestile fascinante pot prelungi finalul meselor pina spre dimineata.
In Tirnaveni, i-am povestit ca acolo, pe aceeasi scena, (pe care-am urcat mai intii in gradinita cind eram iepuras), l-am vazut "pe viu" prima oara. Am simtit ca ma place nu doar pentru ca alegea mereu sa stea in preajma mea, fie la mese, fie in culise, ci mai ales ca-mi vorbea ca unui vechi prieten. M-a flatat teribil spunindu-mi "coleg" si m-a invitat sa mergem cu barca pe mare cind ajung la Constanta. Initial am fost convins ca-i o vorba spusa doar asa, insa de cite ori l-am sunat, pentru ca-mi dadu-se cartea lui de vizita de "OM AL MUNCII", imi amintea mereu ca m-asteapta sa mergem pe mare. Si la un moment dat chiar aveam in plan sa-i fac o vizita, inainte de-a se-`mbolnavi. Si ca-n nenumarate alte dati, a intervenit mereu cite ceva si-am tot aminat acea iesire.
As vrea sa pot spune ca Nea Jean a fost un prieten foarte bun, dar am simtul masurii si stiu ca m-as minti pe mine si evident pe dumneavoastra. Jean Constantin a fost si va ramine pentru totdeauna, Jean Constantin.
Poate si de-aceea va trebui sa ma straduiesc sa ma conving mai mult ca intre plan si actiune nu trebuie sa mai las sa treaca prea mult timp.
26 mai, 2010
Ramas bun, Nea Jean
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...
Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.
2 comentarii:
Admirabil omagiu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Oare de ce toti marii actori se duc?
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Trimiteți un comentariu