-Trezeşte-te! Totul e atât de minunat
„Perfect” cum spun muritorii.
De lumină soarele e însetat
Şi-odată cu ploaia s-au înecat şi norii.
-Zâmbeşte! Dă viaţă ridurilor odihnite
Ridică-ţi ochii fără teamă-n sus,
Priveşte-ţi gândurile vechi, rănite,
Căci e momentul vorbelor ce nu s-au spus.
-Trăieşte! Viaţa e mult prea frumoasă
Ca să te-mpiedici de prima adiere;
De fapt, trebuie să guşti marea furioasă
Ca să-ţi placă gustul de miere.
...
Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.
4 comentarii:
"..E momentul vorbelor ce nu s-au spus...."...imi este dor de o voce dulce, calduroasa, melodioasa, tandra care sa-mi cante si sa ma incante la ceas de seara.....
Nu fii naiva Roxana, incearca sa te desprinzi de grupul ,,gasculitelor", sa privesti dincolo de aparente.
S.
S, am mai spus-o: mi-era foarte simplu si la-ndemina sa nu-ti postez “sfatul”, dar sunt mai onest decit iti imaginezi, nu doar pentru ca nu m-ascund in spatele anonimatului asa ca tine.
Din ce citesc, deduc ca tu te-ai desprins dintr-un grup de “gisculite”. Te felicit, dar daca mai jignesti pe cineva dintre vizitatorii mei, iti sugerez sa te orientezi virtual in alte directii.
Draga S., inteleg ca esti un pic frustrata,imi pare rau pentru tine. Iti multumesc pentru "sfat", dar il cunosc pe Ovidiu destul de bine incat sa nu am nevoie de sfaturile frustratilor.
Trimiteți un comentariu