Vară plină, drumuri lungi. Şi dacă ani de
zile n-am fost oprit nici măcar o dată de poliţie, în lunile trecute mi-am pus
tot felul de întrebări; …oare ce se`ntîmplă? De ce-am plătit atât de mulţi bani
pe amenzi? În general viteza a fost cauza şi evident mi-am asumat vina.
Însă am rămas cu nişte teme serioase, pentru că atunci când am apelat la
un prieten poliţist să m-ajute cumva să plătesc jumătate din cuantumul uneia,
fiindcă aveam acest drept, erau aproape 48 de ore iar Administraţia Financiară
s-a închis, m-a trimis la un domn Comandant al Poliţiei Rutiere, pe care însă
nu l-am găsit în birou aşa cum m-aşteptam, ci la pândă, alături de toată
Brigada Rutieră. Cu radarul, exact ca cei care m-au “vânat” şi pe mine. Am
înţeles atunci că lucrurile sunt cât se poate de serioase, prin urmare trebuia
să mă mobilizez cumva pentru că nu mai aveam de gând să arunc banii pe
fereastră.
Şi-am început să caut informaţii despre staţiile camionagiilor. Aşa am
aflat mai multe decât mă aşteptam; … o staţie inteligentă trebuie calibrată şi
are nevoie de-o antenă pe măsură, însă comunicarea permanentă, necesară cu
“colegii”, sincer, nu-i pe gustul meu.
Şi totuşi, cum am rezolvat problema amenzilor de circulaţie? În ultimul
timp m-am străduit să plec mult mai devreme la drum, iar traseele mele nu mai
sunt contra cronometru, respect toate indicatoarele rutiere, iar călătoriile
mele au devenit foarte plăcute indiferent de vreme, trafic sau oră. Mă pot
bucura de peisaje fără să privesc cu emoţie indicatorul de viteză, iar maşina
mea are un consum de carburant semnificativ mai mic. Astfel ajung la destinaţie
relaxat, fără nervi provocaţi de domnii agenţi, cu economii financiare
serioase, dar cel mai important, în siguranţă.
Un comentariu:
Pai....asa si trebuie. Si ia-ti o partenera de drum, conversatiile placute ajuta la diminuarea distantelor.
Trimiteți un comentariu