05 septembrie, 2013

Cum am rezolvat problema amenzilor de circulaţie

      Vară plină, drumuri lungi. Şi dacă ani de zile n-am fost oprit nici măcar o dată de poliţie, în lunile trecute mi-am pus tot felul de întrebări; …oare ce se`ntîmplă? De ce-am plătit atât de mulţi bani pe amenzi? În general viteza a fost cauza şi evident mi-am asumat vina.
        Însă am rămas cu nişte teme serioase, pentru că atunci când am apelat la un prieten poliţist să m-ajute cumva să plătesc jumătate din cuantumul uneia, fiindcă aveam acest drept, erau aproape 48 de ore iar Administraţia Financiară s-a închis, m-a trimis la un domn Comandant al Poliţiei Rutiere, pe care însă nu l-am găsit în birou aşa cum m-aşteptam, ci la pândă, alături de toată Brigada Rutieră. Cu radarul, exact ca cei care m-au “vânat” şi pe mine. Am înţeles atunci că lucrurile sunt cât se poate de serioase, prin urmare trebuia să mă mobilizez cumva pentru că nu mai aveam de gând să arunc banii pe fereastră.
        Şi-am început să caut informaţii despre staţiile camionagiilor. Aşa am aflat mai multe decât mă aşteptam; … o staţie inteligentă trebuie calibrată şi are nevoie de-o antenă pe măsură, însă comunicarea permanentă, necesară cu “colegii”, sincer, nu-i pe gustul meu.
        Şi totuşi, cum am rezolvat problema amenzilor de circulaţie? În ultimul timp m-am străduit să plec mult mai devreme la drum, iar traseele mele nu mai sunt contra cronometru, respect toate indicatoarele rutiere, iar călătoriile mele au devenit foarte plăcute indiferent de vreme, trafic sau oră. Mă pot bucura de peisaje fără să privesc cu emoţie indicatorul de viteză, iar maşina mea are un consum de carburant semnificativ mai mic. Astfel ajung la destinaţie relaxat, fără nervi provocaţi de domnii agenţi, cu economii financiare serioase, dar cel mai important, în siguranţă.


Publicat de Unknown

Un comentariu:

Anonim spunea...

Pai....asa si trebuie. Si ia-ti o partenera de drum, conversatiile placute ajuta la diminuarea distantelor.

februarie 27, 2014 11:50 a.m.

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.