“Ia-l cu tine la fericire pe cel pe care te poţi baza la supărare”. N-am spus-o eu; aparţine unui nene pe care-l cheamă Iorga. Nicolae Iorga!
Şi nu mă gândesc la vorbele astea din cauza unor frustrări personale, ci pur şi simplu. Combinaţia de incertitudini, dependenţa de sistemele de care într-un fel sau altul suntem legaţi fiecare, neputinţa de-a schimba lumea a fost terenul pe care mi-am împrăştiat gândurile ultimelor zile.
Încă mă întreb dacă nu cumva acesta e momentul în care-ar trebui să las totul şi să plec în jurul lumii pentru vreun an!? Mai târziu, cine ştie!? … aş rămâne doar cu încă un vis neâmplinit.
“Irosim ani şi la sfârşit cerşim clipe.”
… (nici asta nu-i a mea; … tot Iorga. Nicolae Iorga).
Şi nu mă gândesc la vorbele astea din cauza unor frustrări personale, ci pur şi simplu. Combinaţia de incertitudini, dependenţa de sistemele de care într-un fel sau altul suntem legaţi fiecare, neputinţa de-a schimba lumea a fost terenul pe care mi-am împrăştiat gândurile ultimelor zile.
Încă mă întreb dacă nu cumva acesta e momentul în care-ar trebui să las totul şi să plec în jurul lumii pentru vreun an!? Mai târziu, cine ştie!? … aş rămâne doar cu încă un vis neâmplinit.
“Irosim ani şi la sfârşit cerşim clipe.”
… (nici asta nu-i a mea; … tot Iorga. Nicolae Iorga).