28 decembrie, 2011

22 decembrie, 2011

Regulile unei despartiri

Cred ca doi oameni sunt impreuna pentru ca se simt bine astfel, pentru ca-si doresc fiecare prezenta celuilalt aproape, nicidecum pentru a se chinui reciproc ori doar pentru a nu fi singuri.

Cind insa, bate vintu`n Paradis e posibil ca singura rezolvare sa fie despartirea.

E de preferat sa nu iei decizii radicale la nervi, fara sa le cintaresti rational cu calm si poate ca inainte de ruptura finala e recomandata o despartire provizorie, tocmai pentru a-si cantari fiecare partener sentimentele.

Asa cum fiecare iubire este unica, tot asa cred ca si fiecare despartire este altfel, iar regulile fenomenului tin mai mult de bun simt si moralitate. E de preferat indiferent de context sa n-ai nicio jena sa-l privesti in ochi dup-o vreme pe celalalt fara regrete.

Pentru poeti, despartirea-i “momentul adevarului”. Pentru cel care nu mai are sentimente poate fi “eliberarea”, in timp ce pentru partea iubitoare despartirea poate fi devastatoare.

Cred c-o discutie sincera este de preferat, in loc sa nu mai raspunzi la telefoane, sa te-ascunzi, ori sa trimiti e-mail-uri sau soli, gesturi pline de lasitate.

Se mai spune ca finalul da culoarea amintirilor, prin urmare va doresc amintiri minunate!
...

(articol aparut pe www.thesexist.ro)

20 decembrie, 2011

Marti 20 decembrie la Uniunea Scriitorilor



Intrarea este libera!

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.