28 aprilie, 2011

Eva

De curind am revazut-o. Eva a fost una din putinele femei pe care atunci cind am intilnit-o mi-am imaginat-o mama copiilor mei. Era tot intr-o primavara, in urma cu vreo 4 sau 5 ani. Prima impresie a fost suspect de placuta; fire romantica, visatoare, pasionata de poezie, teatru si arta in general, frumoasa, voce suava, ii simteam mereu emotia in priviri si gesturi, iar faptul ca era tot ardeleanca ca si mine m-a facut s-o simt foarte familiara de la primele intilniri, iar dup-o saptamina am inceput sa-mi petrec noptile cu ea.
Am iesit de citeva ori prin oras la film si prin parc insa majoritatea timpului il petreceam acasa la ea. Era foarte atenta la detalii atunci cind pregatea cina iar eu ma simteam aproape familist. Sentimentul de indragostit era minunat. In scurt timp mi-am schimbat aproape toate obiceiurile iar prietenii si cunoscutii cu care ma vedeam des pina s-o cunosc au inceput sa-si puna intrebari.
Tot ce stiam despre Eva era ca-mi place mult, c-o iubeam si ca ma regaseam pe deplin in armonia noastra. Aaa ... mai stiam ceva: mi-a spus cite ceva despre cele doua foste relatii din trecut; una c-un fotbalist si cealalta c-un american, dar trecutul e dus si nu intentionam sa ma preocupe in vreun fel.

Eram impreuna de-o luna si-ntr-o dimineata ma-ntreaba ce planuri am pentru sarbatorile de Paste care urmau peste vreo doua saptamini.
- N-am nici un plan. De ce?
- Pentru ca mi-ar placea sa mergem in Israel la Jerusalem.
- Ok!
Recunosc ca Israel-ul n-a insemnat niciodata o atractie pentru mine dar ideea ca urma sa fim impreuna de Paste, indiferent unde, m-a`ncintat. Am cules rapid informatii si din toate partile am primit cam aceleasi sugestii; ... sa evit sa fac aceasta calatorie si din cauza aglomeratiei, dar mai ales pentru ca este o zona foarte periculoasa. Oricind altcindva!
I-am propus Evei sa schimbam destinatia cu Parisul – “orasul iubirii” si i-a placut teribil, mai ales ca nu fusesem niciodata nici unul dintre noi acolo. Timpul era scurt si din pacate toate variantele de zbor si de cazare au fost extrem de scumpe. Dar ce mai conta!? ... mergeam de Paste cu iubita mea la Paris; ... si ne-am dus.
Am avut un sejur de patru zile intr-un hotel interesant de cinci stele situat cam departe de oras, insa am invatat repede ce mijloace de transport sa folosim si-am savurat din plin primele trei zile.

Imi amintesc si azi c-o bucurie nostalgica momentele noastre de tandrete, cele in care-am trait din plin fiecare clipa si nu ne zgirceam sa ne spunem ca ne adoram, dorim sau iubim.
- “Te iubesc mai mult decit iti poti imagina!”, mi-a spus in penultima dimineata din Franta. Dac-as contabiliza toate momentele de maxima fericire pe care le-am trait, cred ca acela a fost unul dintre ele.

Eram inca-n pat. Pentru acea zi cumparasem bilete pentru turul orasului cu autocarele turistice etajate. N-am mai lenevit ca de obicei si pe la prinz am plecat de la hotel.
Obisnuia sa-mi spuna ca orice vreau vreodata sa aflu de la sau despre ea e suficient s-o`ntreb. De-a lungul timpului i-am pus diverse intrebari iar atunci, in drum spre centrul Parisului, am intrebat-o ce nu-i place la mine, poate mai mult ca o joaca sa ne amuzam. Si mi-a spus. Am ezitat initial sa-i raspund la aceeasi intrebare pentru ca-mi imaginam c-o sa se supere si n-as fi vrut cu nici un pret sa se-ntimple asta. ... Nu la Paris, oricum!
Dar pentru ca-n lupta cu mine insumi mi-am amintit ca-i promisesem ca sinceritatea si increderea vreau sa fie coloana vertebrara pe care sa ne construim relatia, i-am marturisit cit am putut de delicat ca as fi apreciat daca macar o data de cind ne cunoastem ar fi avut cel putin tendinta sa achite ea vreo nota de plata. ... tendinta doar, pentru ca oricum eu as fi platit. Uneori chiar aveam impresia ca aplicam un fel de sistem “barter”: dragostea ei contra cheltuielilor mele si ma deranja ideea c-ar putea gindi astfel.
Pina sa-i spun asta am avut senzatia ca traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste. Dupa?...
- Eu asa am fost obisnuita intotdeauna. Am spus ce-mi doresc iar restul nu m-a preocupat. Au avut grija prietenii mei sa-mi implineasca toate dorintele.
Veneam dupa cea mai nepotrivita combinatie: un fotbalist si-un american, amindoi extrem de generosi din spusele ei. Aproape ca nu mai intelegeam prea bine definitia termenului “generos”, eu nefiind nici pe departe vreun zgircoman. De fapt in acel moment ma uitam la Eva mut, ca la o straina. Femeia romantica, tandra, plina de emotie, devenise un vulcan in plina actiune; ... “frustrat”, “lipsa de bun simt”, “mi-e sila”, “materialist”, “un adevarat barbat plateste intotdeauna unei femei”, ... s.a.m.d, doar citeva expresii care-mi mai vin in minte, c-un glas care-mi era strain cu totu`, departe de timbrul suav cu care ma obisnuisem.
Cu toate incercarile mele de-a-i spune ca avem filosofii de viata diferite si posibil nu neaparat a mea este cea mai sanatoasa, n-am reusit sa mai schimb in nici un fel situatia. Restul turului cu autocarul turistic l-am facut la citeva rinduri distanta, cina am platit-o tot eu, ca si drumul inapoi la hotel cu taximetrul si ca dealtfel toate celelalte cheltuieli din ultima zi si pina am ajuns acasa-n tara.
In ultima noapte la hotel pina mi-am terminat dusul, Eva adormise, iar cind am atins-o m-a rugat sa merg in coltul meu de pat. Din fericire patul hotelului de cinci stele era imens. N-am schimbat prea multe vorbe nici a doua zi si aproape ma simteam vinovat doar pentru ca, elegant (gindeam eu) mi-am permis sa cred ca-n dragoste “se investesc”, sentimente, incredere, sinceritate si iubire, nicidecum bani, bijuterii ori cadouri scumpe.

12 comentarii:

Anonim spunea...

de ce toate se termina intr-un mod mai putin placut? poate ar trebui sa te mai joci si cu finaluri, daca nu fericite, macar incerte.

ovidiu scridon spunea...

pai, finalul e unul incert. Multumesc pentru prezenta!... te mai astept :)

Anonim spunea...

ce diferit percep oamenii "incertul" :)

Anonim spunea...

Ovi,
Daca-ai stii tu cat ador sa ma faci partasa in buchetul tau (din pacate, prea mic, deocamdata)de perspective, de experiente diverse, in fond de situatii de viata.
Gasesc si regasesc mereu povestile tale fascinante..
Imi place stilul dezinvolt, nu ma mai satur sa savurez delicatetea scrierilor...Toate nasc imagini.
Mi-a placut sa surprind la mine bucuria reintalnirii cu Eva,mi-am facut planuri cu ea, ba chiar am cochetat cu revolta..
Potrivita maniera de a surprinde atat de "altfel" o tema...grea..

Gust mereu cu lacomie momente razlete, mai mult sau mai putin nostime, decupate dintr-o viata de om, ce am putea presupune ca traieste din plin clipa...!

Ce mult mi-as dori sa te rog sa-mi promiti ca-mi vei gasi un nume dragutz, cand o sa ne revedem si o sa te apuci de scris..:)))

Vreau sa scrii mult. Mult mai mult!

Anonim spunea...

E surprinzator cat de fragile sunt relatiile "adevarate" visate/sperate/dorite cu firea cladita din bun simt visare romantism si buna credinta....mi-a placut foarte tare ce ai scris, poate e un pic de "sa moara si capra vecinului" recunosc in spatele afirmatiei mele, dar faptul ca li s-a intamplat si altora ce ai patit tu te alina un pic...In alta ordine de idei, ai o voce foarte frumoasa, poate ma anunti si pe mine cand o sa ajungi la Cta cu cantarile tale!Succese!

ovidiu scridon spunea...

Multumesc "anonimilor" pentru vizita :)... va mai astept, si DA, o sa tot scriu. Promit!

Deocamdata-mi fac bagajele pentru America unde-o sa stau o vreme, dar cind ma-ntorc imi doresc s-ajung in cit mai multe orase din tara, mai ales Constanta. De regula aici pe blog, pe site-ul meu www.ovidiuscridon.ro si pe Facebook actualizez mereu informatiile si noutatile.

Pe curind, :)

Anonim spunea...

Ti-ai asigurat un ghid pentru Constanta :)....la schimb va tb sa-mi aduci un magnet de frigider din America:))), acelasi "anomin"

Andreea spunea...

Poveste adevarata?!?!

ovidiu scridon spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
o.p. spunea...

Ah, ce poveste frumoasa La inceput. Toate inceputurile sunt frumoase pana se produce acel click, cel mai bun lucru care se poate întâmpla intr-o relație nepotrivita. :)

ovidiu scridon spunea...

@o.p.: de-acord :)... ma gindesc ca fara acel click este relatia ideala.
Te mai astept pe-aici!

o.p. spunea...

O sa revin. Negresit!

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.