29 aprilie, 2009

Vacanţa de Paşte

10 zile frumoase, diferit colorate, toate însă păstrând nota anotimpului în care suntem. Mai întâi am tras o cântare de Paşte cu Silvan în Cheile Râmeţului, am ajuns cu Dana şi Adi (prieteni din Bucureşti) prin Alba Iulia, apoi m-am plimbat pe la televiziunile şi radiourile din Târgu-Mureş unde-am cunoscut oameni minunaţi. M-am bucurat să simt Mureşul aşa cum l-am cunoscut pe vremea când locuiam în Târnăveni, cu aerul cosmopolit, cu oameni prietenoşi, cu mult verde şi prieteni.

Şi am ajuns la Cluj! Reântâlnirea cu Gelu, un fost coleg de liceu, Anca, o veche prietenă, (ei erau pentru prima dată în calitate de spectatori ai mei) dar şi cu “camarazii de arme”, Onişor Ioan (el împreună cu Nelly au fost gazdele mele), Emeric (cu care prima dată m-am intersectat acum vreo douăzeci şi ceva de ani şi de-a lungul anilor de nenumărate ori) şi Ionuţ, a fost foarte plăcută.

Despre clubul Autograf aflasem în timp, multe; ştiam că acolo cântă toată oastea de folk-işti şi poate de aceea cel puţin la-nceput aveam sentimentul că publicul ar putea fi unul foarte critic (deci, până să-`ncep cântarea m-am simţit oarecum ca la concurs). Însă senzaţia asta mi-a trecut încă de la prima piesă. Chiar dacă a fost primul meu concert la Cluj, am trăit satisfacţia că publicul cunoaşte o mare parte din piesele mele şi chestia asta nu putea decât să mă bucure. Am înţeles evident că lucrul ăsta li se datorează în mare măsura fetelor care reprezintă şi nucleul de bază al publicului de acolo şi care benevol, se ocupă de, probabil, cel mai complex site de folk din România:
http://folkblog.wordpress.com/. Şi chiar dacă în planurile mele era să mă întorc acasă vineri seara, datorită lor am rămas până sâmbătă; dar despre petrecerea de vineri noaptea nu vă povestesc prea multe, doar că s-a cântat ca-n vremea când eram student, cu Emeric, cu Mişu şi trupa lui şi bineînţeles cu fetele, (Alina, Simona, Andrada, Miragecj, Cantafabule, Lucia, Paula, Eva, etc) cărora le rămân recunoscător pentru spiritul lor viu şi pentru tot ce fac:. Aşa au descris ele întâlnirea noastră: http://folkblog.wordpress.com/2009/04/26/din-seria-nopti-albe-autografiene-–-ovidiu-scridon-la-joia-de-folk/

În Mureş am ajuns sâmbătă după prânz, direct într-o emisiune a Televiziunii Târgu-Mureş, iar la concertul din The Office Club m-a impresionat felul în care presa locală se mobilizează la astfel de evenimente.

Aş fi nedrept să încerc să înşirui o serie de nume, de posturi TV şi radio, publicaţii, site-uri, etc şi să scap ceva ori pe cineva. Una peste alta vreau să mulţumesc tuturor celor care-au reflectat trecerea mea de săptămâna trecută prin Ardeal. A fost o întâmplare cu mare încărcătură de energie pozitivă.

Drumul spre capitală a trecut prin Sibiu într-o altfel de cântare.

Niciun comentariu:

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.