28 septembrie, 2010

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

Octavian Paler

7 comentarii:

elena spunea...

"..nu de sfintenie are nevoie lumea, ci de frumusete." scrisori imaginare

Alina spunea...

Ovidiu, am aflat trista veste. Regret sincer.
Condoleante!

Anonim spunea...

Condoleantze. Fii tare, man.

G. Marinescu spunea...

Imi pare rau Ovidiu, pentru pierderea suferita. Sa nu te izolezi, Ai nevoie de oameni iar noi avem nevoie de muzica ta.
O sa fim alaturi de tine pe 6 octombrie.
Gabi.

e spunea...

Poezia ta mangaie inimi, muzica ta da ghionturi de bucurie sufletului; ai dobandit o forta extraordinara care prin puterea exemplului tau schimba viata(in bine!)celor care te cunosc si a celor din jurul lor. Pastreaz-o!
e.

Unknown spunea...

multumesc!

Anonim spunea...

Nu stiu ce s-a intamplat, dar inteleg ca-i trist.. Ma gandesc la tine si-ti doresc putere! Esti minunat, Ovidiu!
Odata am vrut sa-ti ofer iubire,dar n-am fost in stare de un sentiment asa frumos si pur!
Te pot admira in taina. E suficient.
Avem nevoie de tine!

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.