09 ianuarie, 2010

"perfect"

-Trezeşte-te! Totul e atât de minunat
„Perfect” cum spun muritorii.
De lumină soarele e însetat
Şi-odată cu ploaia s-au înecat şi norii.

-Zâmbeşte! Dă viaţă ridurilor odihnite
Ridică-ţi ochii fără teamă-n sus,
Priveşte-ţi gândurile vechi, rănite,
Căci e momentul vorbelor ce nu s-au spus.

-Trăieşte! Viaţa e mult prea frumoasă
Ca să te-mpiedici de prima adiere;
De fapt, trebuie să guşti marea furioasă
Ca să-ţi placă gustul de miere.

8 comentarii:

Anonim spunea...

frumoase versuri... multa dreptate ai!

alexandra spunea...

extraordinare versuri...fac parte dintr-una din noptile cu vise si inspiratie ?

Ovidiu SCRIDON spunea...

Multumesc de aprecieri!
... acum intelegi Alexandra de ce-mi place sa dorm???

Cismas spunea...

Maestre, te stiam doar cintaret, nu si poet. Big surprise!
Felicitari!

wakeupmaggiemay spunea...

Minunat!

tartoras spunea...

Extraordinare versuri...eu una ma regasesc al naibii de tare in ele.
Felicitari, Ovidiu!

Anonim spunea...

Da.
Prima tendinta a fost sa scriu "minunat" sau "extraordinar", dar deduc ca n-as mai fi originala.
O sa scriu "impresionant", dragul meu Ovidiu, cu precizarea ca asa cum te stiu eu, aceste versuri te caracterizeaza perfect, mult mai mult decit cintecele triste pe care le cinti.

Ovidiu SCRIDON spunea...

@Cismas: nu sunt nici cintaret, nici poet. Sunt doar un pasionat de multe lucruri, printre care si muzica si poezia. Multumesc pt. felicitari!
@wakeupmaggiemay: ma incinta ca-ti place!
@Tartoras: bucuria mea e cu atit mai mare cu cit te regasesti si tu in "starile" mele. Tks.
@Anonim: Ai dreptate; acum ma regasesc pe deplin printre ceea ce emana aceste versuri, iar cintecele triste despre care spui au fost la vremea lor alte trairi ale emotiilor mele, draga mea Anonima.
Stiu ca devine lait-motiv, dar multumesc ca v-ati oprit pe-aici; va mai astept!

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.