01 iulie, 2011

Uneori ma cert

Perioada de acomodare a durat foarte putin; citeva zile pina m-am familiarizat cu Student Centeru` nostru, cu clientii care-l frecventeaza, toti studenti din Europa veniti pe timpul verii in programul Work and Travel, apoi pina mi-am cumparat un abonament de telefon si-am intrat in contact cu prietenii de pe continentul american, in prima saptamina mi-am cumparat o masina care mi-este foarte utila si-am intrat “in piine”.
Un alt lucru important era sa-mi fac un card bancar. Aici toate cumparaturile se platesc cu cardul. De cite ori am scos o bancnota de 100 de dolari am fost privit cu suspiciune.
Prin urmare ma decid sa intru-n rundu` lumii si-mi fac timp sa merg la Bank of America care-i pe Atlantic Avenue la 2-3 minute de sediul nostru. Inainte insa am completat formularul promotional care-mi aduce un cistig de 25$ daca devin clientul bancii.
Asadar ajung si astept foarte putin pina ma-ntimpina o functionara careia-i spun ca sunt turist si-i arat formularu`. Femeia-mi spune s-astept un minut, dupa care ma roaga sa revin a doua zi, pentru ca serviciul card-uri s-a inchis la ora 15:30. Ma uit la ceas si e 15:40. Mmm … imi era ciuda ca taraganez actiunea asta de vreo saptamina iar cind vin, ajung dupa 10 minute. Asta e!
Ies din banca si ma decid sa merg sa maninc la Sbarro, un restaurant din Trump Plaza. Acolo lucreaza Adi, Lusu, Sergiu, Olga si poate-o revad pe Dasha, o studenta rusoaica roscata interesanta, care-mi zimbeste de cite ori ne vedem.
Aleg drumul cel mai scurt, traversez vreo doua strazi cu case-n care locuiesc hispanici si ajung pe Pacific Avenue. Simt ca ma-ncurca formularu` si-mi scot din buzunarul din spate al blugilor pasaportul in care pastrez permisul de conducere o iconita si-o legitimatie de presa pe care-am uitat s-o predau celor de la Realitatea TV si pun formularul bancii intre doua file ale pasaportului, pe care-l bag din nou in buzunarul din spate. De pe partea cealalta a strazii aud un glas de femeie:
-Baby, unde te grabesti? Opreste-te vreau sa stam de vorba!
E clar ca nu vorbeste cu mine, deci nu ma-ntorc.
-Baby, nu-i frumos sa ma ignori.

Pacific Avenue e o strada plina de culoare. Pe de-o parte nota de eleganta e data de cazinourile ce se-ntind de-a lungul bulevardului, Hilton, Tropicana, Bally`s, Caesars, Trump Plaza, etc, iar diametral opus e un mix de Mexic-ghetou american, noaptea e plin de prostituate, pesti, dealeri de droguri, toate in nuantele luminoase ale cazinourilor.

Prin urmare ma-ntorc si constat ca femeia vorbea intr-adevar cu mine. Am privit scena ca la un film, pentru ca imaginea era parca rupta dintr-o secventa de Hollywood. Intre timp traverseaza si ajunge la mine.
-Baby, eu sunt o lady, nu-i frumos sa treci ca si cum n-as exista.
Femeia era imbracata sumar dar elegant, o negresa care arata chiar bine, dar care era in “timpul serviciului”, adica era o prostituata. Ma opresc si ma uit la ea fara cuvinte.
-Hellooo …
-Hello, dar nu te cunosc.
-Atunci hai sa ne cunoastem: Jessie; … si-mi intinde mina.
Am o mare retinere, dar ii dau totusi mina.
-Eu sunt Ovidiu si sunt foarte grabit.
-Poti macar sa ma servesti c-un foc; si-si scoate pachetul de tigari.
-Din fericire nu fumez. Bye, bye.
Ma-ntorc si plec. In spatele meu Jessie imi spune c-o gasesc acolo daca am nevoie de ea. God!
Mi-am amintit de Lusu pe care l-am cunoscut anul trecut in noiembrie, atunci cind am venit prima data in Atlantic City, care-mi povestea despre statisticile privind prostitutia si bolnavii de sida din SUA. Atlantic City bate toate recordurile.

Lusu a absolvit Facultatea de Istoria Religiilor, iar acum este bucatar intr-un restaurant din Trump Plaza, un personaj blind care refuza de citiva ani superficialitatea si manipularea americana si care s-ar intoarce in Romania daca pasaportul romanesc i-ar mai fi valabil.

Ajung in Sbarro unde-o intilnesc pe Dasha, la fel de zimbitoare si stabilim sa ne vedem intr-una din seri. Iau masa cu tatal lui Adi pe care-l intilnesc acolo, dupa care plec spre birou.
Am o senzatie de neliniste ciudata iar cind ajung la Student Center nu-mi mai gasesc permisul de conducere. Incerc sa refac mental toate actiunile si ma gindesc ca mi-o fi cazut atunci cind am incercat sa-mi scot sau sa-mi bag pasaportul in buzunar. Il sun pe Adi sa-l rog sa-l caute acasa insa nu-l gaseste, prin urmare nu-mi ramine decit sa-l caut undeva intre banca si Trump Plaza. Aproape disperat refac traseul, dar fara success.

Mi se-ntimpla lucruri cu care nu sunt familiarizat. In afara de trei casti Bluetooth nu tin minte sa fi pierdut ceva in ultimii ani. Caut explicatii si ma cert. Asa fac uneori. Realizez ca situatia este foarte delicata. Cum pot sa conduc fara permis de conducere?... iar fara masina aici sunt legat de miini si de picioare.
Spre seara cind am ajuns acasa incerc impreuna cu Adi sa cautam toate variantele de rezolvare. Una ar fi sa merg in Chicago si sa-mi iau permis american; … m-ar costa 250$ biletul de avion, probabil inc-o suta cazarea insa nu cunosc legislatia si inca nu sunt convins ca turist fiind, neavind Social Security pot obtine acest permis. A doua varianta ar fi sa incerc sa obtin un duplicat de-acasa, din Romania. Trebuie mai intii s-ajung in New York la Consulatul Roman, unde sa-mi faca o procura speciala ce ma costa 200$, apoi analizele pentru fisa medicala 4-500$. Intre timp am mobilizat-o pe Carmen, o prietena care s-a oferit sa m-ajute cu drumurile la politie in Bucuresti iar apoi sa-mi expedieze aici noul permis. Varianta asta nu doar ca ma costa foarte mult dar poate dura chiar mai mult de-o luna.
Imi spun mereu ca tot ce mi se-ntimpla se-ntimpla c-un scop. E singura mea consolare, acum.

Dar si cele doua variante pentru obtinerea permisului fie din Chicago, fie din Bucuresti le taraganez si ma trezesc ca de citeva zile bune, conduc fara permis, cu emotii de cite ori vad vreo masina de politie, ori vreun girofar.
Prieteni-mi spun ca-n America nu te opreste nimeni pentru verificari de rutina. Prin urmare acum sofez respectind cu strictete toate regulile de circulatie. Trebuie insa sa-mi rezolv problema cit mai curind.
Ma-ntreb oare care-o fi mesajul pe care vrea sa mi-l dea Dumnezeu!? … sper sa aflu raspunsul curind.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ovidiu, buna ziua! O fraza,din unul din versurile tale,astazi ma adus in saitul tau. Am ascultat citeva melodii. Ma bucur sa te cunosc in asa fel.
O intrebare, daca se poate. Ai citit pe Apostol Pavel? Din Noul Testament. Te va ajuta zilnic. Iti doresc succes si sa ai grija de lucrurile tale.
Prieten, creator.

ovidiu scridon spunea...

Bun gasit. Cu ani in urma dar promit sa-mi fac timp curind sa recitesc. Multumesc si ginduri bune :)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.