30 iulie, 2011

Mi-e dor ...

Când spun „frumos”, eu ma gândesc la tine,
Visez ca sunt departe de „cei rai”,
Te simt aproape, … te simt în mine;
Mi-e dor de ochii tai!

Simt adierea gândurilor tale
Si-as vrea sa-ti fiu la poarta zurgalau,
Sa ma auzi când vântul o sa bata;
Mi-e dor de parul tau!

Caut parfumul care te-`nconjoara,
Caci mi-a lasat în suflet vraja sa,
Iar doru`-acesta jalnic ma doboara;
Mi-e dor de gura ta!

Si dac-as mai putea trai înca o viata,
As vrea sa te pazesc de tot ce-i rau
Si n-am sa cer nimic în schimb vreodata;
Mi-e dor de chipul tau!

Iar dac-o sa-`nteleg c-am asteptat degeaba
Si tot degeaba am sperat cîndva,
Usor ma voi retrage în tacere;
Mi-e dor de vorba ta!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu cred ca atunci cand ai scris aceste versuri, si cand le-ai pus pe muzica, te-ai gandit cata liniste si caldura vei aduce in sufletul cuiva ....
Ascult piesa asta cu o dependenta frumoasa, si de fiecare data inima mea se umple de bucurie....
Nu te cunosc personal, dar cine scrie asa ceva...nu are cum sa fie decat un om bun....
Iar cine are o asa voce calda nu are cum sa simta ceva urat.

Poate intr-o zi , la un concert in Romania, voi veni la tine si iti voi multumi personal pentru linistea pe care o emani...

ovidiu scridon spunea...

Recunosc ca atunci ma interesa o singura persoana; fata de care eram indragostit. Acum insa imi aduce multa bucurie sa aflu ca sunt oameni care se regasesc in emotiile mele.

Multumesc pentru cuvintele frumoase!

Negresit s-o faci! ... poate la vreun concert si aici in America :)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.