Interviu in "Lumea femeilor"

i. Acest interviu este transoceanic, tu fiind în SUA. Ce faci acolo, cât stai, vacanţă?

Din 2006 vin in fiecare an cite-o luna in vacanta pentru ca-mi place. Dar de fiecare data cind m-am intors in Romania am visat la o altfel de experienta. Ceva ce sa cuprinda mai mult decit o vacanta turistica; interactiuni umane, comunicare, calatorii, explorare, etc. Ei bine, asta fac acum. Impreuna cu doi prieteni am inceput un business in Atlantic City, statul New Jersey, iar zilele mele sunt pline de aventuri. Am un bilet de avion valabil sase luni si probabil prin septembrie sau octombrie il voi folosi pentru intoarcerea acasa.

i. Cum îţi explici succesul piesei tale „Mi-e dor”? Pe You tube, diversele variante ale piesei au şi peste 60.000 de accesări....

Cind am compus acest cintec mi-am dorit foarte mult sa placa unei singure persoane: fata de care eram indragostit atunci. Nu m-a interesat defel celebritatea ori promovarea lui agresiva. Neasteptat pentru mine a fost sa descopar dupa ani, odata cu dezvoltarea tehnicii moderne ca „Mi-e dor...” este un cintec cunoscut, care place foarte mult, se cinta in multe cercuri, inspira multi „creatori”, pentru ca daca vorbim de YouTube, piesa are peste 30 de „videoclip-uri”. Este un cintec c-un text fara metafore greu accesibile, cu fraze simple si foarte sincere.

i. Eşti absolvent de studii economice, ai fost paraşutist sportiv, dar se pare că muzica este „menirea” ta. Aşa simţi cu adevărat sau e doar o fază a existenţei tale? Se poate trăi doar din cântat?

Ase-ul, parasutismul, muzica au fost oarecum „la vedere”, dar sunt mult mai multe; ... am un master in management si unul in comunicare si relatii publice, imi place teribil de mult sa scriu, (dealtfel mare parte din aventurile mele de-aici „de departe” pot fi citite pe site-ul meu www.ovidiuscridon.ro ori pe pagina mea de facebok), imi place fotografia, iarna chitara concureaza serios cu skiurile, imi plac locurile noi si-am o mare sete de cunoastere. Nu cred ca muzica e doar o faza a existentei mele, pentru c-am avut chitara cu mine cam de la 6 ani; scoala generala, liceu, armata, facultate, acum, ... si n-am de gind s-o las deoparte prea curind.

i. Pe blogul tău ai postat o poveste despre Eva. De e ai simţit nevoia să faci publică întâmplarea?

As putea sa spun ca nu-i povestea mea. Nu!? ... dar am trait-o, ... din pacate. Am avut totusi decenta sa-i schimb numele sa fixez actiunea intr-un alt timp, sa schimb locatia, in rest povestea este 100% reala.

Ca multi altii am crezut ca le stiu aproape pe toate si ca nimic n-o sa ma mai surprinda. Am fost naiv sa cred asta si consider ca-i un fenomen foarte prezent in societatea noastra in care valorile morale sunt date peste cap. Mai mult, cred ca se poate invata ceva din ea.

i. Sunt femeile greu de cucerit aşa cum „spune” una dintre piesele tale?

Sunt crescut in matriarhat, am o mama si-o sora mai mare, iar lectia pe care mi-a dat-o mama in clasa 1-a despre fete/femei a fost o singura fraza: „-Sa nu uiti niciodata ca ai si tu o sora!”.

Da, uneori suntem convinsi ca ele sunt cucerite definitiv, dar sufletul unei femei are alti algoritmi de functionare decit ai nostri, ai barbatilor. Prin urmare una din fericiri ar putea fi aceea c-am cucerit pentru totdeauna sufletul "femeii vietii mele".

i. Poţi face o paralelă între condiţia femeii din România şi condiţia femeii din SUA?

Cred ca e mult mai simplu sa fii femeie in America decit in Romania. Aici femeile sunt respectate atit pe strada (n-am vazut niciodata badarani legindu-se de cineva), cit si la servici pentru ca au niste legi extrem de severe pentru indrazneti, dar si-n societate; mamele au tot felul de privilegii, doamnele in virsta la fel, iar cind ma gindesc la legile de-acasa parca ma apuca tristetea.

Dar chiar si asa mi-ar fi cu neputinta sa nu spun cu toata sinceritatea ca femeile de-acasa sunt infinit mai frumoase decit tot ce-am vazut in „Lumea noua”.

Interviu realizat de Cristina Bunea.