04 octombrie, 2011

6 octombrie ...

Anul trecut pe vremea asta ma pregateam pentru concertul de ziua mea. Mai tineti minte? Palatul Ghica alaturi de multi “camarazi de arme”: Iulia Gusatu, Fox Studis, Cristi Dumitrascu, Alina Manole, Ionut Mangu, Oxana Shametkina, Ionut Mateiciuc, si multi, foarte multi prieteni “ascultatori”, cu totii La Palat!

6 octombrie 2010; … Acum mai adaug un an iar contextul este cu totul altul. 6 octombrie 2011 ma prinde undeva-n Atlantic City ori Philadelphia, fara palate, dar alaturi tot de prieteni apropiati, oarecum intre doua concerte, cel care-a fost pe 2 octombrie in Elkins Park - Pennsylvania si cel din 9 octombrie din Rochester – New York.

Si pentru ca departarea ma face sa fiu conectat cu multi oameni care-mi asculta muzica, pe Facebook peste 1.000 au dat "LIKE" paginii mele, (Multumesc foarte mult, ... ma simt onorat), dar si pentru ca citesc in statisticile site-urilor romanesti ca www.ovidiuscridon.ro ocupa locul 70 in clasamentul paginilor personale si se afla printre primele 10.000 in topul general al site-urilor romanesti, cred ca pot marca cumva toate aceste evenimente.

Ma gindesc si la mesajele pe care le citesc frecvent. Multi marturisesc c-au “descoperit” muzica mea de curind, altii m-asteapta sa cint acasa-n Romania. Pina una alta ce pot sa fac pentru toti cei care se regasesc in emotiile muzicii mele, este sa ofer albumul “INTR-O ZI…” in luna octombrie la jumatate din pret, mai exact 15 roni, suma ce cuprinde toate taxele postale. Trebuie doar sa intrati pe site-ul mai sus amintit la sectiunea “muzica” – acolo aflati tot ce trebuie sa faceti.

Si ne vom revedea curind si la concerte. E o promisiune!

4 comentarii:

Ilinca spunea...

Mi-ar fi placut acum, de ziua ta, sa pot sa fiu acolo, departe, sa-ti pot ura toata fericirea din lume pentru c-o meriti.

Chiar daca stiu ca ai tot ce-ti doresti, mai primeste si gindurile mele frumoase.

La multi ani, Ovidiu Scridon!

Anonim spunea...

La multi ani, maestre!

fam. Crisbasanu din New York spunea...

Tot ce-ti doresti, Om bun si minunat!
La multi ani!

Te mai asteptam cu toata dragostea la noi!

ovidiu scridon spunea...

Multumesc foarte mult :)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.