27 octombrie, 2011

Drumul spre casă

În orice colţ de lume te-ai afla
N-ai să uiţi nicicând de casa ta,
N-ai să uiţi nicicând, ţine seama,
Că-ntr-un singur loc te-aşteaptă mama.

Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e in destinul meu.

N-aştepta prea mult să-ţi fie dor,
Nu uita că oamenii şi mor,
Fugi şi-ncearcă să n-ajungi târziu,
Căci fără parinţi nu mai eşti fiu.

Şi-ntotdeauna când te-ntorci din nou,
Şi degetul pe-un geam de tren se face iar stilou
Nu ai destule braţe şi nu ştii cum să faci
Să-i strângi la pieptul tău pe toţi cei dragi.

Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e preferatul meu.

2 comentarii:

Tommy spunea...

Foarte frumos ai punctat.

Te asteptam acasa tati :)

ovidiu scridon spunea...

merci :)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.