“Triada nefastă”

Acesta-i numele sub care e cunoscut diagnosticul meu. Altfel ar trebui să ocup 5 rânduri cu denumirea oficială. Ca fapt divers, este problema pe care-a avut-o şi dl. Tăriceanu când a căzut cu motocicleta şi pe care-a rezolvat-o la o clinică din Austria.

Ultimele două săptămâni au fost altfel; cu totul altfel decât tot ce-am trăit pân-acum şi nu neapărat în sensul rău, al situaţiei mele, ci pentru că aşa cum am aflat de-a lungul timpului sub diverse exprimări, o uşă închisă îţi deschide alte zece. Ei bine, n-au fost chiar zece, dar câte-au fost, au fost surprinzător de importante.

Ieri am reuşit să urc o treaptă pe scări şi-am certitudinea că-n curând o să pot să şi cobor. E foarte interesant, exact ca mersul la munte; e mult mai greu la coborâre decât la urcare.

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu vreo lună că urcatul scărilor sau mersul pur şi simplu ar putea să-mi creeze vreodată atâta satisfacţie aş fi spus că-i dus cu pluta. Asta-i structura unui om normal: să nu pună prea mult preţ pe lucrurile, capacităţile ori acţiunile, banale, fireşti, normale.

Am trecut uşor şi de faza în care-mi spuneam că “dac-aş fi virat c-un metru mai repede”, ori “dacă n-aveam viteza aceea”. Mai greu mă-mpac cu ştirile şi cu camerele de luat vederi de pe http://www.jurnalul.ro/, de unde deduc că sezonul de ski va ţine până la jumătatea lunii aprilie, aproape sigur.

Dar asta e! Chiar nu-mi plâng de milă!... La urma urmei am un tonus foarte ok. De fapt, eu sunt cel care-i încurajez pe cei din jurul meu cărora simt că le pasă. Profit de pasajul ăsta să mulţumesc (din nou) celor care m-au vizitat, ori fie telefonic, prin e-mail sau prin mesaje mi-au transmis gândurile lor bune. Între timp am aflat cine-au fost şi tovarăşii de pe pârtie de acum mai bine de două săptămâni, cărora le-am rămas dator cel puţin cu căteva ture pe Carp: Vali şi Oana din Piatra Neamţ şi Emanuel Stroescu din Bucureşti.

Din fericire nu mai am nici o durere. Şi tot din fericire am găsit multă bunătate şi compasiune în oameni. Ştiu c-o să folosesc rolele vara asta, aşa cum ştiu c-o să fac tot ceea ce mi-a făcut plăcere să fac mereu, dar cu mult mai puţin hazard şi cu mult mai multă înţelepciune în bucurie.

Acum însă, mi-e foarte dor să dansez!