03 martie, 2009

Viaţa-i mortal de frumoasă

Mă feresc să rănesc oameni. Evit să-mi exprim păreri nasoale despre cineva şi încerc înţelepciunea faţă de cei din jur. Mă străduiesc chiar să trec cu seninătate peste răutăţi şi supărări şi nu cer nimănui mai mult decât îmi poate oferi ori i-aş putea eu oferi.

Muzica, – o întâmplare neaşteptată. O interacţiune care încă mă surprinde frecvent. Probabil e greu de crezut, dar nu e cea mai mare pasiune. Este însă cu certitudine acţiunea care mă scoate foarte uşor în faţă. Iar cântările pe care le am (lunar în Bucureşti) mă încarcă într-un anume fel, greu de descris.

Fotografia, - o altfel de realitate şi o pasiune veche. Cursurile de artă fotografică pe care le-am urmat mi-au creat nişte teme de imaginaţie pe care altădată nici nu le bănuiam. E-adevărat că după ce-am pozat realităţile new-yorkeze, cascada Niagara, ori Chesapeake Bay nu-mi mai vine să scot aparatul foto pentru orice apus de soare. Şi-am înţeles diferenţa dintre poză şi fotografie.
Mi-e dor însă de revelator, fixator, hârtia fotograficâ de AZO Mureş şi de primul aparat Smena pe care l-am primit în clasa a 2-a.

Călătoriile, - sunt un om fericit; am încă vise neâmplinite!
Nu iau adresele şi numerele de telefon ale locaţiilor în care-am ajuns, tocmai pentru că obişnuiesc să schimb întotdeauna destinaţiile.
Cu siguranţă aţi luat în mână un glob pământesc prin librării ori în laboratoarele de geografie din şcoală. Nu-i aşa că pământu-i plin de tentaţii?

Cărţile, - certitudinea că-n viaţa asta nu voi cunoaşte plictiseala.

Prietenii, - atât de puţini dar atât de preţioşi. Cu cât cunoaştem mai mulţi oameni, cu atât cercul celor foarte apropiaţi se îngustă. Oare de ce? În unele momente însă şi un singur prieten înseamnă foarte mult.
În Manhattan îmi spunea cineva că-n cele mai vii şi aglomerate locuri sunt cele mai multe persoane singure.
Încă învăţ despre oameni.

Skiatu`, - aşa cum am mai povestit pe-aici e cea mai recentă pasiune şi una dintre cele mai mari. Aşa cum mi-am propus la-nceputul anului, am fost la ski în fiecare week-end şi sunt foarte aproape să-mi ating obiectivu` de-a skia pe toate pârtiile din ţară. Mai mult chiar, am avut plăcerea şi bucuria să skiez de curând pe Valea Prahovei alături de Andrada, prima şi singura mea profesoară de ski.

Odată cu trecerea timpului am început să fiu pasionat în a găsi bucurie în orice. Evident că cele pomenite mai sus sunt doar frânturi din "fericirile" mele. Mai sunt multe altele; n-am scris nimic despre poezie, despre publicitate şi munca mea de zi cu zi, despre marketing, dans, tenis de masă, scris, role, şofat ori despre mersul la sală şi multe, multe altele.
Iar întâmplările sau lucrurile mai puţin plăcute le trec la provocări;... educative, evident

6 comentarii:

Anonim spunea...

...e tare frumos sa auzi de cunoscuti de-ai tai ca au parte chiar si de "franturi de fericire"...dovada ca-ti lipseste uratul sentiment de invidie...si ca lumea poate fi vazuta si din alte unghiuri...mai colorate, mai frumoase, mai bine alese...

Anonim spunea...

Imi place cum gandesti, in mod special partea cu provocarile...
Mi-ar face placere sa te reintalnesc si sa povestim ca niste prieteni vechi ce imi place sa cred ca suntem.

Anonim spunea...

Surprise, surprise, ... ascultindu-ti muzica pe net, n-as fi crezut ca muzica nu e totul pentru tine. In plus scri interesant; un articol scurt dar foarte complex. Astept noutati.
Andy

Anonim spunea...

Cei mai multi dintre cunoscutii mei au in viata doar ciclul servici-casa. Bravo tie daca-ti poti permite luxul de-a avea atitea pasiuni.
Si felicitari pentru muzica ta. In toamna am avut placerea sa te ascult in Grande comandante.

Anonim spunea...

Prin 2008 am invatat ceva. O persoana foarte cunoscuta si apreciata de catre societate pentru integritatea si intransigenta ei, nu era sigură dacă pluralul de la ”aragaz” este ”aragaze” sau ”aragazuri„. Eram un colectiv destul de maricel si trebuia sa lucram destul de repede. Ne-a intrebat daca stim cum e corect dar nimeni nu era sigur 100%. A cautat in dex și a spus ca e perfect normal sa te informezi atunci cand nu esti sigur de ceva.
Acum ca lucrez mai mult decat oricand cu limba romana ma trezesc adesea cautand o varianta corecta daca am dubii. Mi se intampla si la articolele in franceza pe care pierd fooarte mult timp, desi in liceu dadeam meditatii la franceza si cred ca tot mai gresesc pe undeva.
Acum iarta-mi indrazneala de a-ti spune ce am observat si e foarte departe de mine gandul ca dau vreo lectie sau mai stiu eu ce si poate ca unele lucruri nu ar trebui spuse, te poti supara sau nu, orice ai alege e...ok. Dar te citesc oamenii si e tare frumos ce scrii. Am mai incercat sa-ti spun cumva dar am tot ezitat...
”â” se foloseste numai in interiorul cuvintelor, insa la cuvintele compuse ”Δ ramane asa, ”neâmplinite” este de fapt ”neîmplinite,” locație” e incorect folosit in contextul tau, ”se îngustă” e corect ”se îngustează”, „festivaluri” nu „festivale”, am mai vazut ca folosesti apostrof si cratima in acelasi timp, iar e incorect, alege doar una, se poate intampla sa gasesti si mai multe variante acceptate de exemplu http://scri.ro/complet-sau-complect-51.html
In rest, esenta scrisului e minunata, keep going!
Bafta!


Unknown spunea...

tks :)

...

Sunt obişnuit să descriu pe larg proiecte de marketing, analize de publicitate media, rapoarte şi planuri de vânzări despre care-aş putea vorbi fără să mă repet câteva zile bune, însă dacă mă-ntorc la omul Ovidiu Scridon în încercarea de-al descrie, simt un discomfort. Pe de-o parte pentru că în timp am descoperit fascinaţia celor care-i lasă pe alţii să vorbească despre ei, iar pe de alta, gândindu-mă că uneori, totuşi, modestia ţine de mediocritate, nu ştiu care parte din viaţa mea mă caracterizează cel mai bine.
Cu siguranţă prima tentaţie ar fi să spun ceva despre "românul din America", pentru că e cea mai spectaculoasa călătorie care simt că m-a schimbat profund, însă povestea am aşternut-o în ceea ce-o să apară sub numele de "Cum am descoperit America", şi nu vreau să dezvălui nimic din această carte. Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumarate amintiri: tabere, festivale, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, "Intr-o zi...", un volum de versuri, "Portretul unui gând", etc, etc, etc.
Despre origini chiar nu-mi vine să vorbesc acum pentru că nu-mi plac patetismele însă recunosc că mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete, ... şi-atât! ... în rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna: ... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă.