Ultima cintare din acest an

Miercuri 30 decembrie ora 21:30, ultimul concert din acest an in Aspen Golf Complex Bansko - Bulgaria.

Daca sunteti prin zona, sunteti bine veniti!

... am ramas singur!

Am reusit mereu, fara un efort prea mare, sa fac abstractie de multe momente ale existentei mele, pe care n-as dori sa le retraiesc.
Un astfel de episod imi vine in minte, in fiecare an in luna decembrie, ca un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma.

Foarte pe scurt:
In septembrie `89 dupa liceu, am inceput armata in Unitatea militara 01845 din Cimpia Turzii, mai exact unitatea de parasutisti a armatei a 4-a a Transilvaniei, una dintre primele prezente la evenimentele din decembrie acelui an din capitala.

Locatiile in care ne-am desfasurat in acele zile au fost pe rind Comandamentul aviatiei militare din Baneasa, TVR, Piata Revolutiei de azi, iar din 31 decembrie pina la sfirsitul lunii aprilie 1990, Aeroportul Baneasa. Ne-am intors apoi in unitatea din Cimpia Turzii de unde ne-am liberat pe 20 septembrie.
Nu intru in amanunte; ... am oroare de patetisme.

In armata nu se leaga prietenii, insa cel din stinga si dreapta ta vor fi pentru totdeauna camarazii tai. Inainte de liberare am luat decizia cu totii de-a ne reintilnii in fiecare zi de 22 decembrie intre orele 08:00 si 12:00 in aeroportul care ne-a fost casa, masa si front. Si asta s-a`ntimplat de-a lungul timpului.
In primii 2-3 ani ne-am revazut cu totii, apoi tot mai putini, dar si asa am fost impresionat de cei care calatoreau din alte parti ale tarii sau lumii doar ca sa fim din nou impreuna in acea zi, in memoria celor care nu s-au mai intors niciodata si-n amintirea vremurilor cind credeam cu toata fiinta noastra ca este o onoare sa mori pentru tara

Anul trecut am aminat in ultima clipa plecarea in vacanta pe 23 si-am fost prezenti patru camarazi.
Anul acesta am ramas singur! ... ca un film pe care l-am vazut cu mult timp in urma.

Duminica seara, in Prometheus

Luni 14 decembrie, cânt în festivalul "Om bun"

Dan Diaconescu, "La multi ani!"

... e 7 dimineata!

Am ajuns acasa de la petrecerea lui Dan Diaconescu!

Vin de la Clinceni, complexul Belvedere.

A fost o noapte plina... colorata. Am avut loc la una din cele mai cautate mese de catre blitz-urile si camerele de luat vederi; ... la aceeasi masa rotunda alaturi de Oana Zavoranu, Pepe, Pavel Corut, Serghei Mizil, Ogica, Costin Marculescu, Catanga, Lary, etc, etc, etc.

Faina petrecere! ... stiu ce veti spune.

O noapte plina;
... merg la somn .... mmm

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în America

Departe de-a mă lăsa influenţat de universul electoral şi departe de-a`ncerca să fac vreo analiză politică, mi-e cu neputinţă să nu simt prostia din jur.

Una din materiile de la master se numea “Manipularea maselor” şi mă îngrozesc când văd cât de uşor se lasă românu` dus de nas în hora asta mizerabilă care se cheamă “alegeri”. Ce poate fi atât de convingător să te facă atât de “habotnic” în a susţine pe unul sau altul dintre candidaţi?

Deunăzi, oameni care-au trait pe aceeaşi stradă şi s-au înţeles bine toată viaţa, îşi dau azi în cap pentru că unu-i în tabăra lui Geoană şi celălalt în cea a lui Băsescu.

Dacă din 18 de milioane câţi am mai rămas în ţara asta, variantele sunt cele două, nu mai am nimic de zis/scris.

Viza mea e valabilă până-n 2016.

Citeva precizari pentru concertul de joi, 26!

"Unora le place folk-ul" - acesta-i sloganul sub care voi promova atit cintarea de joi 26 din Big Mamou, cit si celelalte concerte din acest sezon.

"Camarazii de arme" alaturi de care ma voi stradui sa facem ca seara de joi sa fie de neuitat sunt colegii de generatie Daniel FaT - actor, Daniel Vasilescu-membru al grupului "Acum", dar si mai tinarul grup de folk "Lemn dulce" din Curtea de Arges.

Astept cu nerabdare revederea!

Urmatoarele concerte

Simbata 21 noiembrie ora 19:00 voi cinta la Sibiu, in cadrul Festivalului National de Muzica Folk si Poezie, organizat de Teatrul Gong.

Prezent pe Facebook

Minunat sa poti da peste oameni cu care nu credeai ca vei mai povesti vreodata.
Asa mi s-a`ntimplat mie; ... de ceva vreme am regasit prieteni din copilarie, vechi camarazi si cunoscuti imprastiati peste tot in lume.

De aceea recomand site-ul.

Ma laud

In America am invatat ca-ntr-un business, oricare-ar fi el, daca n-ai site, nu existi.

Am tinut cont de informatia asta si la ceva vreme dupa ce m-am intors acasa, atunci cind am inceput si cintarile am batut palma cu Juliano, un vechi prieten sa se ocupe firma lui de acest proiect web.

Anul trecut pe vremea asta www.ovidiuscridon.ro a fost lansat oficial in cadrul unui concert in Big Mamou si azi am fost informat de traffic.ro ca site-ul meu se afla printre primele 100 (mai exact locul 94) in sectiunea site-urilor ce contin pagini personale.

Mi-a fost greu sa m-abtin; ... sorry!

Sunt constient ca acest lucru vi-l datorez voua, vizitatorilor.

Multumesc!

mi-e dor ... uneori

... despre una, despre alta

Programul meu la job e putin altFEL; cind toti pleaca acasa si cind as putea pleca si eu, ma trezesc ca gasesc tot felul de treburi de facut. Asa s-a`ntimplat si acum; e vineri seara, trecut de sapte si mi-am amintit ca-mi reproseaza oamenii ca nu-i anunt din vreme de concerte. Si timpul trece fantastic de repede, mai ales in ultima perioada, sunt zile din care nu inteleg nimic.

Parca ieri am fost la Cluj in saptamina de vacanta, atunci cind am nimerit la o cintare-n Irish Pubu` in care ne-am intilnit cu Onix, Emerich, Mangu, s.a. si-am cintat la concertu` lui Bud, apoi in aceeasi seara ne-am dus la Refresh Club unde cintau camarazii din Trupa de acoperire.

Mi-am adus aminte de momentu` din Refresh zilele astea pentru c-am primit citeva comenzi de CD-uri de la niste oameni care-au aflat de muzica mea printr-un link de pe groparu.ro. De-asemeni, unul din baietii pe care-i vad aproape zilnic, fotograf la Money Express, adica coleg cu mine, a venit zilele trecuta sa-i vind un album – aflase tot de-acolo ca exist.
- Merci fain Gropare! ... se pare c-au avut efect cuvintele tale.

Si cintarea de duminica seara parc-a fost ieri. O interactiune minunata, pe care Sorin Teodoriu o descrie aici.

Cit despre ce urmeaza, pe 10 noiembrie in Mojo Club (fostu` Backstage) alaturi de Cantos si Catalina Beta, apoi pe 26 noiembrie in Big Mamou.
Iar programul cintarilor colegilor, il gasiti pe foreverfolk.ro.
Dar pin-atunci mai este.

Week-end de vis tuturor! ... de vis implinit, evident.

folk si poezie

news ... cântări de toamnă:

20 septembrie, Gala Folk You - Teatrul Naţional Caracal.

01-03 octombrie “Autumn Bards 2009” Razgrad – Bulgaria.

11 octombrie – Ploieşti, Gala Festivalului “Toamna Castanilor” – Gabi Dobre.

25 octombrie – Bocancul Literar – Pariu pe prietenie – Iron City - Bucureşti

... tot despre vacanţă

Chiar dacă încă nu s-a terminat, pot spune c-a fost o vară plină, plină.

Uneori simt că de fapt aceste cântări sunt pretextul unor revederi. Aşa s-a`ntâmplat şi-n Vamă la Folk You şi-n Calafat, un colţ de ţară în care-am ajuns pentru prima oară. Amândouă evenimente n-au făcut decât să strângă la un loc oameni minunaţi care împart sensibilităţi şi de prietenia unora dintre ei mă simt onorat.

Una peste alta în cele aproape două săptămâni petrecute printre folk-işti, n-am auzit pomenind pe nimeni despre criza financiara ori criza politică.

În ce mă priveşte încă sunt dat peste cap cu orele de somn, dar îmi revin; ... cu siguranţă pâna la`nceputul lunii octombrie când voi relua concertele prin cluburile bucureştene şi din ţară.

În perioada 01-03 octombrie sunt invitat să cânt în festivalul “Autumn Bards 2009” care se desfăşoară la Razgrad – Bulgaria si cu certitudine pe 11 octombrie voi fi prezent în Ploieşti la Gala Festivalului Toamna Castanilor – Gabi Dobre.

Pân-atunci, numai gânduri bune.

Soarele arde, vacanţa-i o vrajă / În vârf de munte, la mare pe plajă!

A trecut aproape o săptămână, însă întâmplarea din deltă nu se uită uşor.

S-a petrecut week-endu` trecut (17-18 iulie) undeva-n colţul ţării, la Sfântu Gheorghe, un loc care m-a fascinat cu doi ani în urmă când am ajuns prima oară acolo.

Cântarea din prima seară am considerat-o foarte reuşita; ... cea din a doua seară – de zece ori mai faină! De ce? Un mare merit l-a avut publicul care-a ştiut să simtă bucuria şi profunzimea unei seri de vară la mare, nişte oameni care-au înţeles ca-i vacanţă şi trebuie să trăieşti din plin fiecare moment.

Încercarea de-a descrie o cântare de-a mea mă face să par uşor ridicol, de aceea vă las să descifraţi atmosfera de acolo din aceste imagini.

Mulţumesc pentru poze lui Dragoş şi Marei, trupei din Bucureşti pe care-am întâlnit-o acolo pentru “colaborare”, Liviei (fundaţia Anonimul) pentru că m-a invitat să cânt într-un loc drag mie, şi soartei că sunt.

Vacanţă frumoasă!

Oficial, m-am retras !!!

Uauu ... jocul meu de-a strategia de promovare în trepte, folosind un teaser ce conţine cârligul aplicat de regulă în prima pagină pentru a trezi curiozitatea cititorului, a avut efecte pe care nu le-am intuit.

Mulţumesc pentru interes, onorat de traffic, doar că nu renunţ la muzică şi nici la job, nici la Bucureşti (cel puţin deocamdată) şi evident că nu mă călugăresc (cu siguranţă nu în viaţa asta; ... ori cine ştie!?), dar nici nu mă însor ... foarte curând.

Prin anunţul/articolul de data trecută nu voiam decât să povestesc foarte pe scurt despre “excursia” din Vatra Dornei de săptămâna trecută, unde-am avut bucuria să revăd vechi camarazi de scenă şi evident, să cunosc oameni interesanţi.

“Menestreli în Munţii Dornei – La Suceava în cetate” a fost un eveniment oarecum aparte, pentru că împreună cu tovarăşii (... şi tovarăşele) cu care în ultimii trei ani m-am văzut prin festivalurile de folk din ţară poate mai des decât cu vecinii mei, am decis să încheiem capitolul concursuri şi să facem loc şi celor mai tineri, pe aceste scene.

Chiar dacă ştiu c-o să-mi fie dor de compania lor şi chiar dacă ştiu c-o să mă revăd cu cei mai mulţi dintre ei, este foarte posibil să nu mai fim niciodată cu toţii împreună, aşa ca la Vatra Dornei.

Cine sunt oamenii la care făceam referire mai sus şi despre care cu siguranţă veţi auzi? Câteva vorbe despre ei puteţi citi aici, iar cum au aşezat pe blogurile si site-urile lor întâmplarea din Bucovina cei care sunt alături de noi de ceva vreme şi ne promovează muzica şi evenimentele la care suntem prezenţi, puteţi citi aici ori aici.

În ce mă priveşte, intenţia din zilele trecute, era să anunţ că în calitate de concurent în concursurile de folk, oficial, m-am retras!

... la ce v-aţi gândit?

Oficial, m-am retras!

... revin cu amanunte!

"Summer Tour"

19-21 iunie, voi participa la o tabără a tinerilor jurnalişti organizată de Prima TV Târgu Mureş în staţiunea Sovata.

26-28 iunie voi fi prezent la festivalul de folk "La Suceava în cetate" ce se desfăşoară în staţiunea Vatra Dornei.

17-18 iulie concerte în Delta Dunării la Sfântu Gheorghe, organizate de fundaţia Anonimul.

Sfirşitul lunii iulie, voi cânta în Vama Veche, intr-una din serile festivalului "Folk You 2009", organizat de Jurnalul National.

1-8 august Tabara de folk de la Calafat.

Jumatatea lunii august Festivalul "Poarta Sarutului" Tirgu-Jiu.

Temă de casă

“Ia-l cu tine la fericire pe cel pe care te poţi baza la supărare”. N-am spus-o eu; aparţine unui nene pe care-l cheamă Iorga. Nicolae Iorga!

Şi nu mă gândesc la vorbele astea din cauza unor frustrări personale, ci pur şi simplu. Combinaţia de incertitudini, dependenţa de sistemele de care într-un fel sau altul suntem legaţi fiecare, neputinţa de-a schimba lumea a fost terenul pe care mi-am împrăştiat gândurile ultimelor zile.

Încă mă întreb dacă nu cumva acesta e momentul în care-ar trebui să las totul şi să plec în jurul lumii pentru vreun an!? Mai târziu, cine ştie!? … aş rămâne doar cu încă un vis neâmplinit.

“Irosim ani şi la sfârşit cerşim clipe.”
… (nici asta nu-i a mea; … tot Iorga. Nicolae Iorga).

Joi`n Nautilus !

... ne vedem joi !

Vacanţa de Paşte

10 zile frumoase, diferit colorate, toate însă păstrând nota anotimpului în care suntem. Mai întâi am tras o cântare de Paşte cu Silvan în Cheile Râmeţului, am ajuns cu Dana şi Adi (prieteni din Bucureşti) prin Alba Iulia, apoi m-am plimbat pe la televiziunile şi radiourile din Târgu-Mureş unde-am cunoscut oameni minunaţi. M-am bucurat să simt Mureşul aşa cum l-am cunoscut pe vremea când locuiam în Târnăveni, cu aerul cosmopolit, cu oameni prietenoşi, cu mult verde şi prieteni.

Şi am ajuns la Cluj! Reântâlnirea cu Gelu, un fost coleg de liceu, Anca, o veche prietenă, (ei erau pentru prima dată în calitate de spectatori ai mei) dar şi cu “camarazii de arme”, Onişor Ioan (el împreună cu Nelly au fost gazdele mele), Emeric (cu care prima dată m-am intersectat acum vreo douăzeci şi ceva de ani şi de-a lungul anilor de nenumărate ori) şi Ionuţ, a fost foarte plăcută.

Despre clubul Autograf aflasem în timp, multe; ştiam că acolo cântă toată oastea de folk-işti şi poate de aceea cel puţin la-nceput aveam sentimentul că publicul ar putea fi unul foarte critic (deci, până să-`ncep cântarea m-am simţit oarecum ca la concurs). Însă senzaţia asta mi-a trecut încă de la prima piesă. Chiar dacă a fost primul meu concert la Cluj, am trăit satisfacţia că publicul cunoaşte o mare parte din piesele mele şi chestia asta nu putea decât să mă bucure. Am înţeles evident că lucrul ăsta li se datorează în mare măsura fetelor care reprezintă şi nucleul de bază al publicului de acolo şi care benevol, se ocupă de, probabil, cel mai complex site de folk din România: http://folkblog.wordpress.com/. Şi chiar dacă în planurile mele era să mă întorc acasă vineri seara, datorită lor am rămas până sâmbătă; dar despre petrecerea de vineri noaptea nu vă povestesc prea multe, doar că s-a cântat ca-n vremea când eram student, cu Emeric, cu Mişu şi trupa lui şi bineînţeles cu fetele, (Alina, Simona, Andrada, Miragecj, Cantafabule, Lucia, Paula, Eva, etc) cărora le rămân recunoscător pentru spiritul lor viu şi pentru tot ce fac:. Aşa au descris ele întâlnirea noastră: http://folkblog.wordpress.com/2009/04/26/din-seria-nopti-albe-autografiene-–-ovidiu-scridon-la-joia-de-folk/

În Mureş am ajuns sâmbătă după prânz, direct într-o emisiune a Televiziunii Târgu-Mureş, iar la concertul din The Office Club m-a impresionat felul în care presa locală se mobilizează la astfel de evenimente.

Aş fi nedrept să încerc să înşirui o serie de nume, de posturi TV şi radio, publicaţii, site-uri, etc şi să scap ceva ori pe cineva. Una peste alta vreau să mulţumesc tuturor celor care-au reflectat trecerea mea de săptămâna trecută prin Ardeal. A fost o întâmplare cu mare încărcătură de energie pozitivă.

Drumul spre capitală a trecut prin Sibiu într-o altfel de cântare.

Concerte-n Ardeal

Joi 23 aprilie ora 21:00, Autograf Club - Cluj Napoca.

Sâmbătă 25 aprilie ora 21:00, The Office Club - Târgu Mureş.

"Acasă" la Cluj

Sau un pseudotitlu ar putea fi "Back in business", cel puţin deocamdată.

Da; ... voi cânta joi 23 aprilie, în Clubul Autograf. După foarte mulţi ani, din nou la o cântare în Cluj. De ce e atât de special pentru mine Cluju`? Pentru că acolo am făcut liceul şi-am petrecut patru ani minunaţi, pentru că ori de câte ori am ocazia mă-ntorc cu plăcere, pentru că mă simt bine între clujeni şi-i simt foarte aproape, pentru că ştiu despre cântările din Autograf de ceva vreme, Onişor şi Sandra ("Unde" pentru cunoscători) mă cheamă de ceva timp, iar acum chiar voi ajunge.
Revin cu detalii, curând.

“Triada nefastă”

Acesta-i numele sub care e cunoscut diagnosticul meu. Altfel ar trebui să ocup 5 rânduri cu denumirea oficială. Ca fapt divers, este problema pe care-a avut-o şi dl. Tăriceanu când a căzut cu motocicleta şi pe care-a rezolvat-o la o clinică din Austria.

Ultimele două săptămâni au fost altfel; cu totul altfel decât tot ce-am trăit pân-acum şi nu neapărat în sensul rău, al situaţiei mele, ci pentru că aşa cum am aflat de-a lungul timpului sub diverse exprimări, o uşă închisă îţi deschide alte zece. Ei bine, n-au fost chiar zece, dar câte-au fost, au fost surprinzător de importante.

Ieri am reuşit să urc o treaptă pe scări şi-am certitudinea că-n curând o să pot să şi cobor. E foarte interesant, exact ca mersul la munte; e mult mai greu la coborâre decât la urcare.

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu vreo lună că urcatul scărilor sau mersul pur şi simplu ar putea să-mi creeze vreodată atâta satisfacţie aş fi spus că-i dus cu pluta. Asta-i structura unui om normal: să nu pună prea mult preţ pe lucrurile, capacităţile ori acţiunile, banale, fireşti, normale.

Am trecut uşor şi de faza în care-mi spuneam că “dac-aş fi virat c-un metru mai repede”, ori “dacă n-aveam viteza aceea”. Mai greu mă-mpac cu ştirile şi cu camerele de luat vederi de pe http://www.jurnalul.ro/, de unde deduc că sezonul de ski va ţine până la jumătatea lunii aprilie, aproape sigur.

Dar asta e! Chiar nu-mi plâng de milă!... La urma urmei am un tonus foarte ok. De fapt, eu sunt cel care-i încurajez pe cei din jurul meu cărora simt că le pasă. Profit de pasajul ăsta să mulţumesc (din nou) celor care m-au vizitat, ori fie telefonic, prin e-mail sau prin mesaje mi-au transmis gândurile lor bune. Între timp am aflat cine-au fost şi tovarăşii de pe pârtie de acum mai bine de două săptămâni, cărora le-am rămas dator cel puţin cu căteva ture pe Carp: Vali şi Oana din Piatra Neamţ şi Emanuel Stroescu din Bucureşti.

Din fericire nu mai am nici o durere. Şi tot din fericire am găsit multă bunătate şi compasiune în oameni. Ştiu c-o să folosesc rolele vara asta, aşa cum ştiu c-o să fac tot ceea ce mi-a făcut plăcere să fac mereu, dar cu mult mai puţin hazard şi cu mult mai multă înţelepciune în bucurie.

Acum însă, mi-e foarte dor să dansez!

Gala “Gaz pe Folk” TVR 2, sâmbătă 28 martie, ora 17:00

Prins în ultima vreme în vârtejul radiografiilor, sălilor de aşteptare de spital, RMN-urilor, exerciţiilor de recuperare musculară, cârjelor, şchipătelilor, etc, etc, am uitat că am făcut o înregistrare la TVR cu ceva timp în urmă.
În regia lui Dan Cojocaru, această înregistrare poate fi vizionată în cadrul Galei “Gaz pe folk”, sâmbătă 28 martie ora 17:00 pe TVR 2.
De menţionat că pot fi văzute şi ascultate nume mari ale folk-ului românesc, printre care: Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Doru Stănculescu & Sorin Minghiat, Zoia Alecu, Alina Manole, Alina Zaharia, Za`Duff, Jul Baldovin şi mulţi, mulţi alţii.

Pasiunile cer sacrificii

Fără îndoială, duminică, la mijloc de martie a fost cea mai bună zăpadă din tot sezonu`, cel puţin la Cota 2000 în Sinaia. Dar pentru că pierdeam prea mult timp la coada telescaunului din Valea Dorului şi trebuia să profit din plin de, probabil ultima zăpadă de anu` ăsta, m-am decis să mă avânt mai întâi pe Drumul de vară şi-apoi după câteva ture, pe Carp. Inutil să-ncerc să descriu ce zi minunată am trăit, chiar dacă mi s-au înfipt vârfurile skiurilor în zăpada care în unele locuri era pân` la brâu şi-am căzut de câteva ori, chiar “bine de tot”. Una peste alta, căderile în zăpadă le-am asociat de fiecare dată cu bucuria copilăriei, deci nici o secundă nu m-am gândit la ceva rău. Aparent, pe pârtie e simplu; după ce cazi te ridici, te scuturi de zăpadă şi mergi mai departe.

Când însă oficial ziua de skiat s-a`ncheiat, când în vârf de munte n-a mai rămas nimeni, nici măcar salvamontiştii după cum m-au avertizat cei de la telecabina de la Cota 1400, cred c-am forţat puţin nota. Prin urmare, i-am convins să ne lase să urcăm cu returul pe care trebuia să-l facă telefericul. Astfel, când începea să se-nsereze, împreună cu înc-o tipă cu placa şi cu alţi doi tipi, unu` pe placă iar celălalt pe skiuri (din păcate nu le ştiu numele) ne-am simţit singurii stăpâni temerari, ai Carp-ului.

Aventura a început în viteză (cum altfel acolo?) şi chiar dacă camarazii de pârtie m-au atenţionat că sunt porţiuni nesigure pe care-i posibil să nu le observ, pentru scurt timp atunci când am îndrăznit un viraj stânga şi când piciorul meu drept am simţit că se-afundă-n zăpadă mai mult decât ar fi normal, am trăit senzaţia că pământul se-`nvârte în jurul meu de câteva ori şi-n toată acea învălmăşeală, nesiguranţă şi confuzie, care-a durat câteva secunde bune, la un moment dat în spatele genunchiului drept s-a produs un fel de explozie.

Ca fapt divers, urmele căderii mele din zăpadă aveau aproape 20 de metri lungime, iar cei care-au surprins “acţiunea” mi-au mărturisit că erau convinşi că la cum arăta totul, n-o să mă mai ridic. Şi nu doar că m-am ridicat de jos, e drept dupa vreo 10-15 minute, dar am şi coborât restul de Carp cu o durere îngrozitoare, aproape într-un singur picior.

Cu cei trei tovarăşi m-am revăzut apoi la baza gondolei din Sinaia, unde maşina mea rămăsese singură în parcare. Într-un fel m-am simţit vinovat faţă de ei, pentru că le-am stricat ultima tură. Am fost însă impresionat că s-au oprit şi-au rămas cu mine, chiar dacă abia ne cunoscusem. Asta e special la cei care iubesc cu adevărat muntele; nu te abandonează niciodată când ai probleme. Chiar dac-am făcut-o de multe ori şi pe pârtie, vreau să le mulţumesc înc-o dată, oricine-ar fi fost ei. Am lăsat o carte de vizită şi sper să mă pot revanşa vreodată.

O altă experienţă a fost să şofez pân-acasă, însă important e c-am ajuns cu bine, întreg, iar după operaţia de săptămâna viitoare, n-am nici o îndoială că sezonul viitor nu voi fi din nou pe pârtie.

Despre meniscul şi cele trei ligamente rupte de la genunchiul drept, poate voi mai povesti câte ceva pe-aici.

Concertul pe care-l anunţam mai jos nu-l pot onora, dar timpul în care aparent voi fi inactiv fizic, nădăjduiesc că-l voi folosi cu creativitate. De-asemenea, sper că prietenii pe care i-am convins şi mobilizat pentru săptămâna de Paşte să nu fie trişti că nu vom skia împreună în Austria.

Anyway, trăgând o linie, aventura a fost extrem de educativă şi e foarte important că n-a fost mai rău. În felul său, Dumnezeu îmi dă tot felul de semne care-ar trebui să mă facă mai atent.

Nu mi-am schimbat însă filosofia că viaţa-i mortal de frumoasă. Dimpotrivă, în ultimele două zile, chiar dacă ştiu că o lună nu mai pot şofa, şase luni nu mai pot face sport ori dansa şi chiar dacă va trebui să mai amân examenul pentru motocicletă, am găsit extrem de multe avantaje ale convalescenţei mele. Dar şi despre acestea, ... probabil altă dată.

Life is Great!

Viaţa-i mortal de frumoasă

Mă feresc să rănesc oameni. Evit să-mi exprim păreri nasoale despre cineva şi încerc înţelepciunea faţă de cei din jur. Mă străduiesc chiar să trec cu seninătate peste răutăţi şi supărări şi nu cer nimănui mai mult decât îmi poate oferi ori i-aş putea eu oferi.

Muzica, – o întâmplare neaşteptată. O interacţiune care încă mă surprinde frecvent. Probabil e greu de crezut, dar nu e cea mai mare pasiune. Este însă cu certitudine acţiunea care mă scoate foarte uşor în faţă. Iar cântările pe care le am (lunar în Bucureşti) mă încarcă într-un anume fel, greu de descris.

Fotografia, - o altfel de realitate şi o pasiune veche. Cursurile de artă fotografică pe care le-am urmat mi-au creat nişte teme de imaginaţie pe care altădată nici nu le bănuiam. E-adevărat că după ce-am pozat realităţile new-yorkeze, cascada Niagara, ori Chesapeake Bay nu-mi mai vine să scot aparatul foto pentru orice apus de soare. Şi-am înţeles diferenţa dintre poză şi fotografie.
Mi-e dor însă de revelator, fixator, hârtia fotograficâ de AZO Mureş şi de primul aparat Smena pe care l-am primit în clasa a 2-a.

Călătoriile, - sunt un om fericit; am încă vise neâmplinite!
Nu iau adresele şi numerele de telefon ale locaţiilor în care-am ajuns, tocmai pentru că obişnuiesc să schimb întotdeauna destinaţiile.
Cu siguranţă aţi luat în mână un glob pământesc prin librării ori în laboratoarele de geografie din şcoală. Nu-i aşa că pământu-i plin de tentaţii?

Cărţile, - certitudinea că-n viaţa asta nu voi cunoaşte plictiseala.

Prietenii, - atât de puţini dar atât de preţioşi. Cu cât cunoaştem mai mulţi oameni, cu atât cercul celor foarte apropiaţi se îngustă. Oare de ce? În unele momente însă şi un singur prieten înseamnă foarte mult.

În Manhattan îmi spunea cineva că-n cele mai vii şi aglomerate locuri sunt cele mai multe persoane singure.
Încă învăţ despre oameni.

Skiatu`, - aşa cum am mai povestit pe-aici e cea mai recentă pasiune şi una dintre cele mai mari. Aşa cum mi-am propus la-nceputul anului, am fost la ski în fiecare week-end şi sunt foarte aproape să-mi ating obiectivu` de-a skia pe toate pârtiile din ţară. Mai mult chiar, am avut plăcerea şi bucuria să skiez de curând pe Valea Prahovei alături de Andrada, prima şi singura mea profesoară de ski.

Odată cu trecerea timpului am început să fiu pasionat în a găsi bucurie în orice. Evident că cele pomenite mai sus sunt doar frânturi din "fericirile" mele. Mai sunt multe altele; n-am scris nimic despre poezie, despre publicitate şi munca mea de zi cu zi, despre marketing, dans, tenis de masă, scris, role, şofat ori despre mersul la sală şi multe, multe altele.
Iar întâmplările sau lucrurile mai puţin plăcute le trec la provocări;... educative, evident

Miercuri 25 februarie ora 21:00, cânt în Clubul Big Mamou. V-aştept!

Splaiul Independenţei nr.2B (zona Unirii)

rezevări la tel. 0724 671 108; 0744 520 149.

Curăţenia de primăvară

Azi am început să dau cu aspiratoru` prin agenda telefonului mobil.

Mi se-`ntâmplă frecvent să-mi pun întrebări vis a vis de unii cunoscuţi, apropiaţi şi prieteni, şi-atunci consider că cei mai în măsură să-mi spună dacă sunt ok şi toate merg bine sau nu, sunt ei. Cu alte cuvinte fac parte din clasa celor care sună adesea “pur şi simplu” şi nu “pentru că”. A nu se-`nţelege că sunt fanul discuţiilor telefonice. Nicidecum!

Evident că uneori, printre cei pe care-i apelez mai suprind persoane care sunt “prinse” cu diverse. E absolut normal, firesc şi de înţeles. Mi se-`ntâmplă şi mie câteodată când sunt apelat; dar de-ndată ce mă eliberez, pun mâna pe telefon. Poate cel/cea care m-a sunat chiar are nevoie de ajutorul meu. Ori, cine ştie!?

Însă când sun şi nu mi se răspunde ori mi se respinge apelu` şi nu primesc nici un semn mai bine de-o săptămână şi-n naivitatea mea repet acţiunea şi se-`ntâmplă la fel a doua şi a treia oară, consider că într-un fel, de fapt am primit un răspuns. Prin urmare, de ce-aş ţine în agenda telefonului mobil un număr la care nu mi se răspunde niciodată???
Dacă prin absurd, (...Doamne fereşte!) am un accident şi cu ultimele forţe pot forma doar acel număr pentru ajutor??? ... un număr la care nu mi se răspunde niciodată!

Recunosc c-am forţat puţin exemplul de mai sus, însă nu e deloc confortabil să simt că sunt atât de neînsemnat pentru cineva încât să-mi ignore toate semnele. Şi-atunci, pentru că simţul ridicolului cred că-l am chiar foarte dezvoltat, consider că cel mai înţelept lucru pe care-l pot face e să mă retrag din universul acestor “cunoscuţi, apropiaţi şi prieteni”.

Vorba cântecului “... uşor mă voi retrage în tăcere...”.

E posibil să am şi eu o problemă în a-mi alege uneori amicii şi-mi asum această vină. De ce spun asta? Pentru că printre cei prezenţi în agenda mea, există oameni cu care-am avut o relaţie excepţională multă vreme. De îndată însă ce domniile lor au început să ocupe funcţii importante în stat ori afacerile lor au suferit creşteri explozive, nu le-am mai auzit decât robotul telefonic.

Evident că pentru un ministru secretar de stat, un deputat ori un director al unui mare institut public o prietenie din copilărie nu e obligatoriu să-`nsemne ceva. Prin urmare pe ei nu mă pot supăra; să spunem că i-am scuzat, pentru că ei (nu-i aşa?), au de rezolvat probleme de interes naţional.

Mie nu-mi rămâne decât să dau cu aspiratoru` prin agenda telefonului mobil, să mă abţin să mă laud vreodată c-am fost prieten cu nu ştiu ce mare demnitar, dar mai ales să fac în aşa fel încât să nu fiu vreodată nevoit să apelez la cineva din agenda telefonului meu mobil, care nu-mi va răspunde niciodată.

Shooting j`adore

Am avut plăcerea să interacţionez pentru scurt timp cu universul "fashion", săptămânile trecute. A fost o premieră pentru mine, iar această interacţiune a avut ca finalitate apariţia mea în numărul lunii februarie al revistei j`adore. Pentru cei care nu cunosc revista, vă recomand cu căldură http://www.jadore.ro/.

Întreaga şedinţă foto (vreo 50 de fotografii) o puteţi vedea derulând alături, iar pagina în care m-am "exprimat" o puteţi vizualiza pe acest link: http://jadore.editiidigitale.ro/email/CLt62VpOOitwTIboxMQN3w/46/v5afhlnhgo/ .
În ce mă priveşte vreau să mulţumesc echipei cu care-am avut o comunicare minunată şi firească:

Dosar de Raluca Dumitra
Fotografii de Mihai Bumbu
Styling: Andra Cliţan
Machiaj: Diana Bicu/Gett’s Artistic Team
Mulţumesc Cristina Mureşan!

NU CER NICIODATA BANI CU IMPRUMUT!

Nu sunt mare fan chat, mess si alte astfel de comunicari new media, chiar daca recunosc ca sunt zilnic on-line pe yahoo messenger.

Aseara, cind am iesit de la sala de sport si mi-am deschis telefonu`, am avut surpriza socanta sa gasesc peste 100 de apeluri nepreluate. Inainte insa de-a forma vreun numar de telefon din cele nepreluate, ma suna Adrian M. un coleg care pleca de la servici si care mi-a spus ca a uitat sa-si noteze contu`.

"-Care cont?" intreb eu. "-Contu` pe care sa-ti virez banii!". Initial am crezut ca omu` ma confunda, dupa care insa incet, incet, am inceput sa ma luminez.

Trec peste nenumaratele telefoane pe care le-am primit pina s-ajung acasa, cert este c-am ramas fara cuvinte cind mi-am deschis calculatoru`. Trebuie sa fac o precizare: acasa am un laptop pe care inainte sa ies, nu l-am oprit; ... messu` era deschis, n-am facut decit sa-i inchid ecranu`.

Ei bine, zeci de cunoscuti ma intrebau pe yahoo mess daca sunt ok, cum a fost accidentu`, in ce spital sunt etc. etc.

Cu alte cuvinte, habar n-am in ce mod cineva a intrat in contul meu, si a abordat aproape toate persoanele din lista mea de mess. Multi dintre cunoscutii mei au intrat fara sa banuiasca nimic in acest joc si culmea, au primit un numar de cont de la CEC Bank, unde-ar fi urmat sa vireze banii de care cica "aveam maxima urgenta nevoie". Discutiile acestora cu cel/cea ori cei care pentru vreo trei ore mi-au furat identitatea au fost extrem de diverse; unii au aflat ca am avut un accident urit si ca sunt la spital iar banii sunt pentru operatia extrem de urgenta pe care trebuie s-o fac. Cum era posibil sa scriu daca sunt in spital? ... de pe telefonul mobil, bineinteles. Asta era una din variante. Altora le explica ca sunt in America, ca am patit ceva ce nu poate fi explicat prin mesaje si ca ma voi intoarce saptamina viitoare, luni noaptea. Si multe alte povesti stupide.

Evident, primul lucru pe care l-am facut, am schimbat parolele tuturor conturilor de e-mail pe care le am.

Privind din departare, povestea asta ar putea parea destul de comica, insa atunci cind telefonul suna in continuu, mult dupa miezul noptii si spun o poveste (povestea mea de aseara) de zeci de ori, credeti-ma ca din-`nauntrul ei, lucrurile stau cu totul altfel.

Mai mult decit atit, dorind sa-mi faca un bine, unii dintre apropiatii mei, oameni onesti, care nu pun foarte multe intrebari cind un prieten are-o problema, au virat cite 8 milioane de lei asa cum "le ceream".

In ce masura politia poate sa faca ceva, ramine de vazut. Pina una alta, cu siguranta existenta mea, a fost colorata destul de sumbru in aceasta noapte.

Pentru cine n-a inteles nimic din cele de mai sus retineti ca NU VREAU BANI de la nimeni! IGNORATI INTOTDEAUNA MESAJELE cu astfel de continut sau cereti o confirmare telefonica! Ca fapt divers insa, aflati ca eu NU CER NICIODATA BANI CU IMPRUMUT!

M-am indragostit!

Acum vreo 13-14 ani am ajuns cu niste amici din Tirgu Mures, studenti si studente in Cluj, la un revelion in Izvorul Muresului. S-au intimplat multe in acea saptamina, insa ceea ce mi-a ramas in minte, oarecum aparte, a fost aventura de pe pirtie. Nu intru in amanunte, specific insa ca puneam pentru prima oara skiurile in picioare si chiar daca roteam o pereche de clapari si de skiuri vreo cinci oameni si chiar daca la vremea aceea nu se vorbea despre telescaun ori teleski in Izvorul Muresului (nu stiu cum este acum), prin urmare urcarea o faceam la pas, bucuria copilareasca ce-am trait-o in frigul cumplit al acelei ierni mi-a ramas in minte mereu de-a lungul anilor. A fost poate unul din putinele momente din viata mea cind ma trezeam de indata ce se lumina (si prietenii stiu ce-nseamna pentru mine sa ma trezesc devreme) pe de-o parte pentru ca aveam sansa sa fiu singurul "purtator" (de skiuri, evident), cel putin pina se trezeau ceilalti, iar pe de alta parte pentru ca ma prinsese "microbu`".

Una peste alta, daca la primele coboriri opririle le faceam prin cazatura, incet, incet am descoperit citeva strategii ale skiat-ului; plugul, ridicatul piciorului in directia de virare, etc. Si-am plecat de-acolo absolut convins c-o sa-mi ocup vacantele de iarna si-o sa ma tin serios de skiat.
De-a lungul anilor mi-am tot cumparat ori am primit cite ceva din echipamentul de ski si de fiecare data la inceputul iernii eram gata de mobilizare. Nu stiu insa cum se face, dar de fiecare data m-am trezit primavara c-am mai ratat un sezon. Asta a fost!

La-`nceputul acestei ierni insa, cind am simtit ca frigul, chiar daca nu mai este ca acum 13-14 ani in luna decembrie, devine deranjant, mi-am adus aminte de obrajii imbujorati si de bucuria de pe pirtia din Izvorul Muresului si m-am hotarit sa traversez altfel aceasta iarna. Imi lipseau doar claparii si skiurile pe care le-am cumparat inainte de sarbatori si-n drum spre Bucuresti in primele zile din an, am facut o escala inspirata in Paltinis, loc in care ultima oara am fost cu colegii din liceu in clasa a XI-a.

Foarte convins ca aventura nu va fi decit o continuare a impresiilor de la Izvorul Muresului de acum foarte multi ani, m-am asezat la coada telescaunului.

Dar ajuns sus, lucrurile insa n-au stat deloc asa; "experienta" pe care-o aveam in ale skiatului s-a dovedit a fi ZERO. Altfel spus, putinul (ori nimicul) pe care-l stiam, l-am uitat cu totul, astfel ca m-am vazut in virf de munte, complet echipat fara sa stiu incotro s-o apuc. Norocul meu a fost o minunata doctorita din Sibiu (-multumesc Andrada Schneider!) care mi-a dat primele lectii de ski.

Nu stiu daca e meritul profesoarei, ori daca "microbu`" l-am avut mereu in mine, cert este ca de la-`nceputul anului in fiecare week-end explorez o noua pirtie; am inceput cu Sorica din Azuga si-am continuat week-end-ul trecut cu Valea Dorului din Sinaia si spre seara am indraznit chiar Carp-ul (cunoscatorii stiu). Evident ca nimeni din grupul format ad-hoc la 2000 de metri nu m-a crezut ca sunt incepator (Sorry, ... inca invat lectia modestiei!).

Ce urmeaza?... probabil Kalinderu din Busteni, ori Clabucet din Predeal, ori ... atitea alte variante.

Una peste alta pentru ca-n capitala suport tot mai greu frigul, am descoperit placerea teribila de-a urca cu teleski-ul, telescaunul ori telegondola si de-a simti saptamina de saptamina pirtiile sub skiuri. Cei care skiaza cu sigurata inteleg ce scriu eu aici. Celorlalti va recomand sa incercati experienta; cu mici eforturi (poate nu pentru toti), chiar merita.

Si mersul la sala ma invioara, dar febra musculara pe care-o simt in tot corpul, inclusiv in degete uneori, imi creaza o senzatie teribila, imposibil de descris, mai ales cind ma bag in pat. Iar somnul!? ... mmm.

De fapt va spun aceasta poveste pentru ca sunt expansiv uneori, cu precadere atunci cind sentimentele mele incep sa dea pe dinafara. Iar acesta este un astfel de moment, pentru ca asa cum ati dedus din titlu`, m-am indragostit. ... Vorbesc serios! ... i-hi... m-am indragostit de skiat, evident! ... ha-ha... Ce-ati crezut?

Ne-`ntilnim in week-end pe pirtie!